Capitolul 7

*

Ajuns acasa gandul ii statea la Vanesa. Oare a trecut asa de repede peste drama dintre el si Amalia? Nu, nu a trecut. Se ganda la Vanesa, dar plimbandu-se prin casa o vedea pe Amalia. In interiorul lui se ducea o lupta crancena. Mintea ii spunea Vanesa, dar inima ii urla, Amalia. Dar acum nu il mai interesa ce striga inima. Pentru ca avea la ce sa se gandeasca. Avea ceva care sa ii ocupe timpul. Credea ca numai asa putea depasi aceasta criza, aceasta perioada grea prin care trecea. Credea ca numai o alta femeie ar putea sa ii scoata din inima acea femeie, acea femeie care ii umpluse zilele si noptile timp de 10 ani. Se gandea ca au fost destui care au trecut prin ceea ce trece el acum. Dar oare cum au trecut ei peste? Unii se cufundau in alcool. Dar lui nu ii placea alcoolul. Credea despre alcool ca trebuie consumat cu masura. Altii isi canalizau toata energia pentru munca. Reuseau sa treaca prin acel foc, dar nu mai aveau viata persoanala. Cunostea multi oameni, de succes care trecusera prin aceasi situatie ca si el dar tot ce mai aveau era munca. Si el isi dorea o famile, sotie, copii. O asemnea viata nu era pentru ell. O numea Viata fara viata. Plus ca el de la o periaoda isi ignorase total munca. Contractele pe care le avea deschise, le transferase unor subordonati sau le inchisese din fiece motive. Si acum practic nu avea nimic de facut. Multi nu reuseau sa accepte soarta, sa accepte ceea ce le-a fost dat si se sinucideau. El stia ca asa ceva este de neconceput. De cand constientiza el viata, spunea despre cei care se sinucid, ca sunt niste lasi. Si ca nu erau demni de viata. Dar el nu era un las. Chiar daca era foarte greu sa treaca prin acest foc. Pentru ca era un foc, un foc al pasiunuii pe care o avea pentru Amalia. El stia ca poate. Isi daduse singur doua variante, ori avea sa treaca peste si sa isi refaca viata, ori va face tot ce ii sta in putinta pentru a o recuceri. Incercase sa ia legatura cu ea dar nu reusea. Nemaivazand ce ar putea sa faca pentru a o recuceri pe Amalia, va trebui sa incerce sa treaca peste, chiar daca nu va reusi, el va incerca macar si pentru asta soarta o adusese inaintea lui pe Vanesa. -Da, Vanesa, ce-ar fi sa o sun sa o invit in seara asta in oras? Atat, nimic mai mult. O invit in oras, nu ma gandesc ce o sa facem, pur si simplu las sa vina de la sine totul. Sa vedem ce va iesi. in acest moment energia lui era limitata. Nu isi permitea sa consume prea multa cu Vanesa. Chiar daca simtea ca ea il va ajuta sa treaca cumva peste problema pe care o avea, vroia sa aiba energie pentru "situatii de urgenta". Asta era felul lui de a fi. Nu-i timp de pierdut si puse mana pe telefon. Forma numarul, suna, dar nu raspunde. -La naiba si cu ea! se uita la telefon si intra in agenda. Se gandea, ca daca nu Vanesa atunci altcineva. Dar ii veni o idee si mai buna. Se gandea sa iasa in oras dar nu cu o femeie, sa iasa cu baietii sa mai petreaca putin timp, si daca tot ar fi facut asta poate agata ceva. Asta ar fi fost si mai bine. Cineva pe care nu cunostea, cineva care nu ii cunostea situatia, problema si mai important, o persoana de care nu ava cum sa afle Amalia, asta in cazul in care s-ar fi impacat. Pentru ca el inca mai spera sa se impace cu ea. Se gandea la Vanesa, se gandea la alte fete, oricare alta fata, dar Amalia avea locul ei special, un altar in inima lui. Rasfoi toata agenda, o luase de la capat si cand se apropia de sfarsit, Vali. -Da, Vali este persoana potrivita cu care sa ies in oras. Vali este unul dintre prietenii lui vechi. Se cunosc din liceu, au trecut prin multe impreuna, dar l-a lasat balta de cateva ori cand avea nevoie mai mare. Si din cauza asta nu era considerat de Daniel unul dintre cei mai buni prieteni ai lui. Dar era burlacul care isi facea de cap cu toate femeile cu care avea ocazia. Si stia sa le aleaga. Pe langa faptul ca toate erau modele, vedete de televiziune si cantarete, avea exigente fizice. Si era laudat ca se puteau numara pe degetele de la o mana femeile care l-au refuzat. Deci in cazul asta Vali era alegerea cea mai buna.-Alo, Vali! -Alo, da. raspunde cu o voce amortita.-Dormeai?-Mrr, da, cine e? era atat de prins in somn incat nici numele de pe displayul telefonului nu l-a vazut.-Daniel sunt, Daniel Stoianov.-Ce faci omule? Nu te-am vazut de o vesnicie. Te-am sunat zilele trecute, dar nu ai raspuns. Am auzit ca ... esti liber de contract.-Scuze ca nu am raspuns, dormeam si cand am vazut ca m-ai sunat era devreme, tu dormeai la ora aia. Si referitor la contract, da asa este, chiar din cauza asta te sunasem, sa iesim sa bericim si noi ceva.-Da, cum sa nu. Cat este ceasul? -E ora 5.-Omule, fi atent aici. Acum e 5, mai dorm si eu un pic, ma trezesc fac un dus, si apoi vin la tine. Mergem mancam ceva si apoi la 10:30 avem intrare la un party. Chiar ma gandeam pe cine sa iau cu mine, pentru ca m-au invitat trei fetite si stii ca limita mea e doua. Gata asta ti-e programul.-Ce program?-Ce nu intelegi? Pe la 8 sunt la tine, u esti gata de plecare, mergem mancam ceva, facem planul de bataie, iar la 10:30 suntem la party. Ne destrabalam acolo cu fetele, si dupa, plecam tot cu ele. Iar apoi totul vine din Rai. Comprende amice? nu vorbea nici o limba straina dar folosea diferite cuvinte din alte limbi.-Da, da am inteles. Pai ramane sa vorbim la mine.-Acum lasa-ma sa dorm. Salut.-Salut.

*

-Esti gata?-Aproape.-Ce-i cu hainele astea? spuse Vali razand. Omule tre' sa vezi moda. Astea nu se mai poarta.-Ce au hainele mele?-Omule astea zici ca sunt ale lu' strabunicu! Ia da sa-ti vad dulapu'.-Dar ce au hainele astea?-Yo man, dureros, tre' sa iti schimbi garderoba. Nu, nu, nu, hmm, nu da. Deci fii atent, te imbraci cu tricoul asta, iti iei sacoul si raman pantalonii, iar de incaltat am eu o pereche de tenesi la moda in portbagaj, eu ii tin pentru orice eventualitate la mine.

*

-Ori am imbatranit eu, ori cand eram eu tanar nu se asculta muzica asa tare.-Omule ai imbatranit tu, si doar tu. Cand eram noi tineri, de fapt cand erai si tu tanar, tot la fel se asculta. Si nu mai fi asa incordat. Relaxeaza-te, simte muzica, altfel, no pasarica for you tonigt.-Ce-i cu tine? Ai invatat engleza? tu nu stiai decat sa injuri in engleza. Si nici injuraturile nu erau corecte.-Nici acum nu stiu, dar astai moda omule, asculta la mine, romana dispare. Vom vorbi cu totii numai engleza.-Not me, not me! Spune Daniel razand.-Fii atent aici, Vezi fetele alea de la bar? Alea imbracate in fuste scurte?-Mai bine spus alea dezbracate.-Alea, alea. Ele sunt cursele noastre in noaptea asta. Believe me femeile sunt strong. Nu te misca, ma duc sa le aduc la masa.-Nici nu aveam de gand, scaunele astea abea poti sa stai pe ele, daca ma misc o sa cad.*-Fetelor, el este Daniel. Daniel, ele sunt Gabi, Roxi si Ayane.-Imi pare bine!-Mai ales mie. Am auzit foarte multe lucruri interesante despre tine. spuse Ayane aproape soptindu-i la ureche. -Eu? Lucruri interesante? Ce-ai mintit Vali despre mine?-Vorbeste mai usor, sa nu auda celelalte fete ca vor sari pe tine. Si nu vreau sa am rivale. In seara asta cel putin te vreau doar pentru mine. Am inteles ca vei fi insotitorul meu, si nu vreau sa ma dezamagesti plecand cu altcineva.-In cel mai rau caz cu Vali. raspunse amuzat Daniel. Si, spune-mi ce lucruri interesante ai auzit despre mine?-Am auzit ca erai un armasar, un macho, unul adevarat. Unul mai bun decat Vali. Ca aveai orice fata vroiai la picioare.-Mituri. Asta era acum zeci de ani. Am fost potolit de cineva. gandul ii sari la Amalia. Oare ea ce facea acum? Oare si ea flirta cu alt barbat, exact in acest moment, sau poate, mai rau. Multe idei ii veneau in minte. Dar se trezi cand o auzi pe Ayane.-Orice fiara se poate trezi. Tipa respectiva doar te-a adormit, eu o sa te trezesc, stiu ce fac. Tipa? Cum isi permite sa vorbeasca despre Amalia mea asa? Stai putin. Nici macar nu mai este Amalia mea si poate asa ar trebui sa gandesc despre ea. "O tipa din viata mea."-Sa speram ca ai dreptate. Iti promit ca voi face in asa fel incat sa plec cu tine in seara asta. Atat timp cat te vei revansa, si ... ma vei trezi.-Atunci putem spune ca facem o afacere, in afaceri intoteauna imi pastrez cuvantul.-Deci facem afacerea.Toata seara au petrecuto impreuna. Ayane il aproviziona cu alcool. Bause atat alcool cat nu credea ca ar fi baut in toata viata lui. Incercase toate tipurile de cocktailuri pe care i le adusese Ayane. Si spre mirarea lui nu i se facuse rau. Nici macar cand fumase ceva ce credea ca ar fi marijuana. Marijuana mai fumase o singura data in viata lui dar nu isi mai aducea aminte cum este. Atunci i se facuse rau, vomitase, Dar acum se simtea bine, chiar avea o stare de euforie. Ceva lipsea. Dar nu il interesa. Se simtea bine, ii placea, nu stia ce este dar ii placea.-De la ce vine Ayane?-De la ce vine Daniel?-Cine stie?-Cine stie?-Ma ingani?-Ma ingani?Dar nu il ingana. Credea ca vorbeste cu Ayane, dar nu vorbea cu ea. Se intampla in mintea lui. Incerca sa vorbeasca cu ea, dar nu reusi. Isi dadu seama ca bause prea mult, sau poate era de la ceea ce fumase. Nu mai conta, stia doar ca trebuie sa puna stop. Se uita dupa Vali, dar nu era acolo. El probabil plecase cu acele doua fete. Se apleca spre Ayane si cu greu ii sopti -Ar trebui sa plec spre casa.Ayane dandu-si seama ca intrecuse masura, cu toate ca bausera amandoi la fel de mult ii spuse: -Desigur, dar sper ca nu ti-ai uitat promisiunea?-Nu, nu am uitat. Doar ca nu cred ca as fi in stare sa te ajut cu nimic.-Tu nu trebuie sa fac nimic, Voi avea eu grija de toate.Se indreptare spre iesire, unde cu greu ajunsesera, din cauza aglomeratiei. Dupa ce au ajuns afara au stat cateva minute. Era rece, Daniel incepuse sa isi revina. Pesemne ca Ayane stia ce face. Oprira un taxi, se urcara in el, iar Daniel dupa ce spuse unde sa ii duca intreba si de data asta chiar ii reusi-De la ce vine Ayane?-Nu stiu daca vine de la ceva anume. Si nici nu am auzit pe altcineva cu acest nume. Tot ce stiu despre istoria numelui meu este ca parintilor mei le-a placut cum suna si numele asta mi l-au pus. Si mie imi place. Tot restul drumului in taxi au vorbit despre nume si au dezbatut toate teoriile posbile. Au oprit cu putin inainte de casa lui Daniel sa mai faca o plimbare.

*

Ajunsi la Daniel, totul se intampla destul de repede. Ayane chiar stia ce face. Ii facu un cocktail care il puse pe picioare pe Daniel, de parca nici macar nu bause. Apoi se apropie usor de el, il saruta, asta ii placea lui Daniel. Felul in care era sarutat i se parea cunoscut. Apoi pe gat, cobora pe piept, Daniel era in extaz. Felul in care era sarutat il scotea din minti. Ba nu, il scotea din corpul sau. Il lua de mana, se indrepta spre dormitor, de parca stia unde este dormitorul, impinse usa intra in camera iar apoi il trase si pe el. Lasa rochita pe care o avea pe ea sa alunece usor pe pielea ei, iar apoi incepu sa il dezbrace si pe Daniel. Cu fiecare miscare pe acre o facea cu atat il saruta mai apasat. Fiecare loc dezvelit era acoperit cu sarutarea ei. Daniel simtea ca explodeaza. Ceva era cunoscut in aceasta senzatie, dar nu stia ce. Nu il interesa. Se lasa in voia acelei fete care asa cum ii spusese mai devreme, stia ce face. Dupa ce il dezbraca, il impinse pe pat, lui i se parea ca aluneca in puf, nu ca ar cadea. I se parea ca aluneca, dar si aluencatul acelea era in reluare. Se urca pe el, incepu sa se frece de el, in timp ce il mangaia pe piept, il saruta pe gat, pe ureche. El era neputincios. Nu putea intelege cum ai putea trezi o fiara cu ajutorul altei fiare. Ayane incepu sa se miste din ce in ce mai tare. Daniel se dezmierda, observand ca se poate misca, incepu sa se miste si el contra ei. Continua asa un timp pana cand incepu Ayane sa geama. Dupa ce se opri din gemut o lua pe sus si o intoarse cu spatele la el. Repetara aceleasi miscari, o saruta pe spate si o mangaia pe coapse. Acum incepuse sa isi dea seama cum putea terzi o fiara cu ajutorul altei fiare. Tot ce era nevoie era o fiara rabdatoare. Continuara in diferite pozitii, inca vreo doua ore, pana cand simti ca nu mai poate, ca obosise. Se intinse in pat, nici unul nu spunea nimic, doar se mangaiau. Tacerea fiind sparta de sunetul unui mobil, mobilul lui. Dar nu il interesa. Se simtea bine asa. Era multumit. Dar adormi cu o intrebare in cap "De ce ii este totul  cunoscut?"

Pentru Capitolul  8 click aici!

Pentru comentarii mai jos!

Partea I Capitolul 6

*

Ea nu ii raspundea. Si nu ii raspundea nu pentru ca nu ar fi vrut sa ii raspunda, sau pentru ca nu putea. Nu ii raspundea pentru ca nu era acolo.
Oamenii treceau pe langa el si spuneau: "Saracul, atat de tanar si deja a innebunit. Oare ce l-a adus in starea asta?". Dragostea, iubirea, o femeie il adusese in starea in care era. O femeie il otravise. Ii otravise sufletul. Se uita de jur imprejur si vedea toti acei oameni care se uitau la el si treceau mai departe. Se uita cand la iubita lui cand la cei din jur si vedea cum imaginea iubitei sale paleste. Si asta il trezi. Realiza ca in tot acest timp, cand statea in pat, cand gatea, cand mergea pe strada, cand se plimba pe aleile Gradinii era singur. In mintea lui era cu ea, dar doar in mintea lui. Nici macar pe "aleile lor" nu era cu ea. Era tot singur. toti trecatorii il compatimeau. Dar el nu avea nevoie de compatimire, de mila. El avea nevoie de o palma. O palma din partea vietii care sa il aduca la realitate. Si atunci palma destinului, asa cum ii spuse el, il lovi. Si vazu pe cineva. Cineva cunoscut. O femeie, Vanesa. Vaneasa era o prietena a Amaliei, careia niciodata nu i-a fost rusine sa spuna ca se simtea atrasa de Daniel. De fiecare data cand se ivea ocazia ea spunea senina: E un armasar, si ... as petrece nitel timp cu el. De fapt as fi petrecut, daca Amalia nu ar fi fost prietena mea.
Isi spuse in sinea lui. Da, asta este antidotul. Vanesa este un medicament impotriva drogului numit Amalia. Este frumoasa, arata bine, pot pune pariu ca este buna in pat. asta avea sa vada mai tarziu. Si pe deasupra e si fata de casa. Ce ma gandesc la asa ceva? Nu vreau sa o iau de nevasta, vreau sa scap din sevraj. Cu riscul de a lua un drog mai periculos. Spunea mai periculos, pentru ca nimeni nu scapa din mainile Vanesei decat daca vroia ea, si cel care incerca sa faca asta fara acordul ei, fara sa gaseasca o cale de a o convinge, era vai de el. Terminase Facultatea de Psihologie, si pentru aprofundare mai facuse cateva cursuri in Franta. Cu stilul ei de femeie versata, Facultatea de Psihologie si cine mai stie ce cursuri era o adevarata vipera. Dar o vipera care atunci cand scuipa venin, omora incet si sigur. Daniel spera sa nu il fi vazut si ea in starea in care era. Observase ca era doar in trecere pe acolo si era cufundata in alte ganduri. Ganduri ce nu puteau fi deranjate de orice nebun. Cu toate ca el nu era orice nebun. Se gandi ca nu are nimic de pierdut. Era deja tarziu pentru el, deja pierduse ceva foarte important asa ca nu mai conta. Isi aranja putin hainele si se indrepta spre ea. Aproape fugea, Vanesa deja avea o distanta considerabila si pe langa asta mergea si destul de repede.
-Vanesa! Vanesa. nu auzea. Mari putin pasul si apoi mai incerca o data. Vanesa! de data asta reusi. Vanesa auzise pe cineva strigando dar nu era sigura din ce directie, asa ca se opri in loc. Apoi vazu cine o strigase. Cand ii intalnise privirea lui Daniel se lumina putin la fata, fapt acre nu a scapat neobservat de Daniel, asta facand sa ii creasca si orgoliul si siguranta de sine.
-Buna Daniel! Scuze nu te vazusem.
-Nu-i nimic. Ma bucur ca te-am vazut eu. Era pacat sa trecem unul pe langa celalalt si sa nu stam de vorba macar 5 minute. Sau daca nu te grabesti sa mergem sa bem o cafea, ca eu unul am nevoie de una, si singur nu merge.
-Dar de ce singur? Amalia este la munca? facand cativa pasi micuti spre iesire, semn ca s-ar grabi.
-Cum nu ai aflat? Ne-am despartit, sau cel putin ea a luat decizia asta. Deci nu am cu cine.
-Sincer ma cam grabeam, dar afland asta, sunt sigura ca cel mai bine ar fi sa stau nitel cu tine. Cu siguranta ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti. In cazul asta vino sa te pup si sa ne indreptam spre o cafenea. Se apropie de el si il pupa pe obraz, dar durase mai mult decat un mic pupic.

*

-Hai sa trecem direct la subiect, ce spui?
-Depinde la ce subiect!
-Amalia?!
-Ce e cu ea?
-Spune-mi ce s-a intamplat? De ce v-ati despartit?
-Pai, nu e mare lucru de spus. Se racise de mult relatia noastra, de fapt, de mult impropriu spus, de la o perioada. Ne vedeam din ce in ce mai rar, petreceam putin timp impreuna, de fapt timpul pe care il mai petreceam impreuna era cel in care ne nimeream amandoi acasa si atunci ne gaseam cate ceva de lucru numai ca sa nu vorbim. A plecat intr-o delegatie cateva zile si cand s-a intors, exact in ziua cand implineam 10 ani impreuna, s-a intamplat "minunea". Eu ii pregatisem haine, mai exact rochia in care se imbraca de fiecare data cand sarbatoream ceva, facusem rezervare la restaurant, vorbisem sa ne cante muzicantii melodia noastra, dar ea a venit cu ideea despartirii pregatita. A intrat in casa, eu eram fericit pentru ca reusisem sa pregatesc totul, pana sa vina. Si imi spune "Vreau sa ne despartim" fara nimic altceva. Am inlemnit si nu mai stiam ce sa zic. Cam asta a fost toata intamplarea. Dar lasa, asta este de domeniul trecutului, traim in prezent. Tu ce faci? Cum o duci? Este totul bine? Mai esti cu italianul ala, Fernando?
-Spaniol, Fernando nici macar nu este nume italian. spune razand. Nu, nu mai suntem impreuna. Oricum nu ar fi mers intre noi. Sa zicem ca a fost doar un capriciu. De fapt de ce sa zicem, chiar a fost doar un capriciu, gandurile mele erau la altcineva. Uite tu spui ca problema ta este de domeniul trecutului, de ce aduci si tu vorba de trecutul meu? Nu mai conteaza trecutul, suntem amandoi aici, hai sa lasam trecutul si sa petrecem prezentul. Avand in vedere ca acum nu am mult timp, trebuie sa merg sa rezolv cateva probleme. uitandu-se la ceas. Dragul meu nu mai pot sta, dar promite-mi ca zilele urmatoare ma vei suna si vom merge impreuna sa... sa spunem ca, sa petrecem putin timp impreuna. Sa trecem impreuna peste problemele noastre. Vanesa accentua cuvantul impreuna de fiecare data cand il pronunta. Asta le adusese zambete amandurora. Se vedea sclipirea din ochii lor. Vanessa, pentru ca putea in sfarsit sa aiba parte de ceva interzis. Ceva ce isi dorea foarte mult. Si acesta era Daniel, in ochii ei in acest moment Daniel era un obiect, o jucarie. Era ca un copil care isi dorea foarte mult o jucarie iar acum avea sansa sa o primeasca. Si nu ar fi ratat ocazia asta pentru nimic in lume. Iar Daniel, Daniel sper sa treaca peste durerea pe care i-o lasase in suflet Amalia. Stia ca Vanesa il doreste, stia ca il doreste de foarte mult timp, dar nu stia ca pentru Vanesa urma sa fie viitoarea ei jucarie. Si chiar daca ar fi stiut, pe Daniel nu il interesa. Spera doar ca toata dorinta Vanesei de a-l avea, sa o duca la extrem incat sa il faca sa se simta mirific, da mirific este cuvantul care ii venea lui in mintea. Cu toate ca era constient ca nu este un cuvant potrivit, credea in acest lucru. Rationalismul si dorinta duceau o lupta crancena inlauntrul sau. 
Tacerea dintre cei doi, in timp ce aveau acele ganduri perfide, era de banuit. Amandoi realizau ca fiecare gandeste egoist in acel moment, dar nu mai interesa pe nimeni. Amandoi ar fi vrut sa elimine tacerea, pentru ca nu era loc si moment pentru tacere era un moment, in care fiecare ar fi vrut sa nu lase loc de indoiala ca urma sa fie ceva intre ei. Pana cand Vanesa uitandu-se iar la ceas spuse:
-Imi pare rau, dar nu mai pot sta. Promite-mi ca ma vei suna si ne vom vedea zilele urmatoare.

-Promit! Doar doua secunde sa cer nota si te voi conduce. Si eu voi pleca spre casa. ceru nota, chelnerul parca stia ca va primi un bacsis gras, pentru ca a fost foarte prompt, lucru care chiar se intampla, iar apoi iesisera din local. O conduse pana la un taxi, unde de data asta el venise cu pupicul "scurt", iar apoi se indrepta pe jos spre casa.

Pentru Capitolul 7 click aici!

Pentru comentarii mai jos!

Partea I Capitolul 5

*

-Pentru ca... Nu stiu. Nu stiu ce a fost in capul meu. Am fost un prost. Incepusem sa iubesc o iluzie, nu mi-am dat seama ca iluzia aceea este parte din tine. Trebuia sa imi dau seama, dar am fost orb.
-Nu te invinovati acum. Si eu am fost la fel. Si eu am facut aceleasi greseli.
-Nu este adevarat. Eu sunt singurul vinovat.
-Hai sa lasam asta deoparte, nu vreau sa ne certam, acum, niciodata, deloc. Mai bine hai sa facem ceva sa mancam, impreuna. Impreuna sa gatim si sa mancam. Spune Amalia zambind. Avand un zambet induiosator. Acel zambet care il punea pe Daniel la picioarele ei. Cu acel zambet ar fi putut face ce vrea din Daniel dar nu putea sa il afiseze de fiecare data cand vroia. Este un zambet care vine de la sine, unul natural. Il afisa numai atunci cand situatia o cerea, atunci cand era impacata cu sine si cu rezolvarea. De fapt acel zambet il putea afisa doar in doua situatii. Atunci cand isi dorea ceva foarte mult si vroia sa il convinga pe Daniel si atunci cand vroiau sa ingroape secura razboiului. Exact ca in situatia de fata. Trecusera printr-un moment de cumpana. Un moment decisiv pentru ca daca nu ar fi facut asta, nu ar fi renuntat la secure, ar fi ajuns sa se desparta. El era constient de asta. Si el isi dorea acelasi lucru, dar nu putea sa o faca fara sa isi ceara scuze. Este o greseala pentru care oricat si-ar cere scuze crede ca nu ar fi de ajuns ca sa fie iertat. Nici o viata de om nu ar fi de ajuns sa isi ceara scuze si sa fie iertat. exact asa se simtea el acum. Dar sa lase situatia asa cum este in acest moment pare cea mai buna idee pentru el.
-Si ce vrei sa mancam? Si poate dupa ce mancam, mergem sa ne plimbam. Ce spui?
-O idee buna. Si cred ca cel mai bine ar fi sa mancam ceva usor. usor de facut si repede de mancat, pentru ca acum imi suna foarte bine ideea cu plimbatul. Ai putea sa faci una dintre acele faimoase omlete ale tale, cu rozmarin, busuioc si ce mai pui tu de este asa de buna.
-Ce vrei tu iubita. Tot ce iti doresti, pentru tine.

*

-Cum a fost? Ti-a placut? A fost ca de obicei? spune el sarutand-o pe frunte.
-Foarte buna. Chiar mai buna decat de obicei. Cred ca acum ai pus mai mult suflet decat de obicei. Nu mai stiu unde am citit dar scria ca mancarea este cu atat mai buna cu cat bucatarul pune mai mult suflet in mancarea pe care o gateste.
-Sper sa reusesc sa pun din ce in ce mai mult suflet atunci cand voi gati pentru tine. Ca sa fie din ce in ce mai buna. Sa fie de fiecare data mai buna. Pentru ca nu e bine sa fie la fel deoarece nu o sa ti se mai para buna. Si mai ales, sa nu fie mai rea la gust.
-Mancarea facuta de tine o sa fie intotdeauna buna.
-Crezi?
-Sunt sigura de asta. spune Amalia sarutandu-l. Hai sa ne pregatim de plimbarea aceea pe care am stabilit-o mai devreme.

*

Mergeau pe strada foarte linistiti, el bucuros. Ochii ii radiau, inima ii batea mai tare, picioarele mergeau singure. Tot corpul lui radia de fericire. Ar fi sarit in sus de bucurie. Ar fi oprit toata lumea pe strada sa le spuna tuturor ca este fericit. Ca le doreste tuturor tot binele din lume si sa li se intample si lor ceea ce i se intampla lui. Sa cunoasca fericirea pe care o cunoaste el acum. Dar fara acel moment de cumpana prin care a trecut. Sa realizeze tot ce au mai frumos si mai bun langa ei dar fara sa piarda chiar si ptr o secunda acea fericire. Dar nu putea. Nu putea pentru ca Amaliei nu ii placea atentia. Nu ii placea atentia celor din jur, sau mai bine spus nu ii placea sa atraga atentia celor din jur. Daca s-ar putea ar prefera sa treaca pe langa toti cei din jur fara sa fie observata. Si Daniel stia asta. Si nu vroia sa o supere. Acum dupa momentul greu peste care au trecut. Chiar bucurosi, amandoi, radiin, niciunul mai mult decat celalalt, tot exista o tacere. O tacere pe care se gandi Daniel sa o sparga, intr-un astfel de moment nu e loc de tacere.
-Minunata zi! Aceasta zi a fost facuta pentru noi. O zi insorita, un cer senin, flori inflorite, pasarele ciripind.
-Da asa e. Nici macar nu ma mai deranjeaza masinile de pe strada, zgomotul produs de ele claxoanele. Poate doar poluarea. spune Amalia razand.
-Pe mine nici macar asta. Tu fiind aici langa mine esti ca o planta care transforma dioxidul de carbon in oxigen, esti, oxigenul meu.
-Si pe mine ma bucura foarte mult ca esti aici langa mine si ca te tin de mana, ca te sarut cand vreau eu. spune asta sarutandu-l. Si de cate ori vreau eu. si il saruta iar si iar. Dar pe mine tot ma deranejaza poluarea. iar apoi incep amandoi sa rada cu gura pana la urechi.
Luminandu-se la fata mai mult decat era Daniel spune:
-Hai sa mergem sa facem o plimbare in Cismigiu, ca tot suntem aproape. Amintindu-si de inceputurile relatiei lor, cand era un ritual sa se plimbe prin Cismigiu cel putin o data la doua zile. Si daca vizitau mai rar Gradina Cismelelor, ritualul tot avea loc dar in alta locatie, alt parc sau chiar pe o carare de munte.
-O idee minunata! Chiar imi era dor de Gradina, de Gradina noastra.
Au mers in parc, s-au plimbat pe toate aleile, nu au ratat nici una. Iar acele alei care erau "ale lor" erau batute de ei chiar de doua ori, ca o ofranda pentru ca li sa ingaduit sa isi lase amintirile acolo si acum ca au revenit, sa ii umple de bucurie. S-au oprit pe malul lacului, el si-a dat geaca jos si a intinso pentru ea sa nu raceasca. Nu puteau rata un astfel de moment pentru ca in tinerete veneau aici pe furis. Era interzis sa stai pe iarba. Dar acum, nu. Au stat acolo ore in sir stateau si povesteau despre tot ce faceau ei la inceputurile relatiei lor si parca fiecare coltisor al parcului, fiecare bancuta, fiecare fir de iarba, are o poveste impletita cu a lor. Daniel isi facuse timp sa ii observe pe cei din jurul lor, care se uitau la ei. Si isi spunea in sinea sa: -Sunt gelosi, sunt gelosi, ptr ca Amalia este o femeie frumoasa, o femeie frumoasa si desteapta.Sunt gelosi pentru ca suntem fericiti. Ca am trecut cu bine peste un obstacol al vietii. Se ridica in picioare, se uita imprejurul lui, la toti cei care stateau si priveau, simtind toate acele priviri atintite asupra lui urland.
-Sunteti gelosi. Sunt gelosi iubita. spune intorcandu-se catre ea. Dar ea ... nu ii raspundea.

Pentru Capitolul 6 click aici!

Pentru comentarii mai jos!

Partea I Capitolul 4

*

Oare cate zile au trecut de cand imi ceream scuze? Imi ceream scuze unei regine fantomatice. Da fantomatice, pentru ca ea nu era acolo. Pentru mine era, era acolo, dar in gandurile mele, in mintea mea, peste tot. In living, oriunde ma uit orice loc imi aduce aminte de ea. Cand ma uit spre bar, o vad pe ea turnand vin rosu in doua pahare zambindu-mi suav, cu breteaua de la rochie usor cazuta pe umar. Da stiu ce inseamna asta, cand pune vin rosu in pahare si imi zambeste in felul acela, sa ma las in mana ei, stie ce face, intotdeauna a stiut ce face in situatiile astea, si nici nu aveam cum sa ma impotrivesc, in momentele astea nici munca, nici politia, nici cutremurul sau incendiul nu ma scoteau din mainile ei. Ce incendiu? Era mai mare flacara care se aprindea aprig atunci cand se apropia usor de mine cu acele pahare in mana, si se aseza langa mine, imi intindea un pahar, ciocneam, dupa care imi soptea la ureche, stia k asta ma innebuneste, sa imi sopteasca la ureche si mai ales acele cuvinte din gura ei "Vreau..., Te Vreau". Cand ma uit la acea masuta ingusta de la intrare, imi aduc aminte de serile in care veneam obositi de la vreo intalnire, alaturi de ea, si cine a zis "O partida buna de sex ia oboseala cu mana!" adevar a grait. Cel putin ea reusea sa ne scoata din oboseala incat sa o luam de la capat in dormitor sau in sufragerie sau unde nimeream. Acea masuta, multa oboseala a mai adunat ea. Cand intru in bucatarie imi aduc aminte de zilele noastre, Ai auzit? Ale noastre. Zilele in care gateam impreuna. Tu nu prea stiai sa gatesti. Iti aduci aminte Cand ai incercat sa faci sarmale la cuptor? Mi-ai spus k vrei sa faci "Mancare ca la mama ta acasa!" si le-ai ars, inclusiv si oala? Dar asta era inca un motiv pentru care ne potriveam. Eu stiam sa gatesc mancare, iar tu faceai deserturi. Vai ce clatite bune faceai. Si cum le intorceai in aer de trei patru ori. Cand stateam ore in sir, aproape nopti intregi sa gatim si sa facem deserturi impreuna, si terminam pe balcon, "terasa noastra" unde stateam si ne prindeau rasarituri de soare. Se plimba prin casa si o vede iesind goala din baie, cu cativa stropi pe pielea ei fina si catifelata. Si ma apropii de tine si te mangai usor si iti spun: "Ti-au scapat cativa stropi!" Si vocea ta mangaietoare care imi spune: "Nu-i nimic, ma stergi tu!". Vai oriunde ma uit iti vad chipul, acel chip angelic care ar imblanzi si cele mai indracite animale salbatice.Am gasit un singur loc unde nu te vad, in colt in spatele ficusului. Acolo imi petrec timpul, pentru ca acolo parca ma doare mai putin. Ma doare mai putin uitandu-ma la perete, stand si uitandu-ma in gol la perete. Pentru ca nu mai pot, nu mai rezist. As iesi, as pleca, dar nu, nu am forta sa ies din casa, sa ma despart de tine. doar asa te mai pot avea. In amintririle pe care le am alaturi de tine in "casa noastra"
Suna la usa. Nici soneria nu il mai trezeste. Luand o pauza de la statul in coltul lui si al ficusului, asa cum il numeste acum, realizeaza ca s-a facut ziua afara. Mai suna o data la usa. Nimic nu ii mai atrage atentia de afara. Vede rasaritul. Rasaritul care il rascoleste adanc. Suna iar la usa.
Suna la usa. Aud soneria. Sa ma duc? Sa nu ma duc? Sa ma duc? Sa nu ma duc?
-Daniel, deschide usa!
-Sa ma duc? Sa nu ma duc?
-Daniel deschide! Deschide Daniel. Stiu ca esti acolo. Te aud.
Ma indrept spre usa, Sa raspund? Sa nu raspund?
-Hai ma termina cu glumele si deschide usa.
Deschid -Ce vrei?
-Buna dimineata si tie!
-Ai venit sa iei din lucrurile ei?
-Si asta. Dar sa vad cum o duci. Dupa cate vad nu prea bine. Ce e cu tine?
-Ce e cu mine?
-Esti tras la fata, ai slabit cred 30 de kilograme, ai cearcane, nici hainele nu mai stau pe tine.
-Lasa asta. Ia zi...
-Ce?
-Ia zi... Ce face sorata? Ce face Amalia?
-Pai, ce sa faca?
-Cum e, cum se simte, cum o duce?
-He si ea.
-Adica? Zici domne' o propozitie logica macar? Hai zi ceva de ea.
-E bine. Am vorbit zilele trecute cu ea si mi-a zis sa trec pe la tine sa ii iau cateva lucruri. In rest nici eu nu stiu prea multe despre ea. Nu am vazut-o de aproape 3 saptamani, de ... atunci. In rest vorbim la telefon cand ma suna ea.
-Asta inseamna ca e bine.
-Bai las-o ma pe ea, tu vezi-ti de treaba in continuare, cauta si tu o fata, fa-ti viata.
-Ce fata? Ce viata?
-Atatea fete in viata ta, frumoase, urate, destepte, proaste, gospodine, frumoase si destepte, urate si gospodine, de toate, doar sa alegi.
-Da, dar nu va fi ea.
-Nu e de tine!
-Violeta asa vorbesti u de sora ta?
-Ma e sora mea, o iubesc, dar sunt realista si recunosc ca nu e de tine.
-In fine, hai lasa palavrageala, Vorba lunga saracia omului! Ia ce ai de luat si lasa-ma.
-Bine, fie.
Ah liniste, ce bine e, gandesc asezat pe canapea.
-Laaaaptoooopuuul eeeiiiii uuuundeeeee eeesteeeee? din camera cealalta.
-E aici. spun eu printre dinti.
-Mi-a zis sa nu il uit.

*

Singur. In sfarsit singur. Ma intind pe canapea. Gandurile, ideile, inchipuirile, vin si pleaca. Ma macina. Vin si trec prin capul meu ca un stol de randunele. Abia daca pot prinde un gand, idee, o inchipuire. Si atunci, acela, ma macina. Pana vine alt stol de ganduri, care ma sufoca, imi simt respiratia greoaie. Ma ridic, ma duc spre dormitor, poate acolo reusesc sa fur cateva momente de pace, de liniste, de relaxare, de somn. Ma asez pe pat. O simt langa mine. Gandul ca este bine ma calmeaza putin. dar o aud, o aud acolo langa mine, pe pat. Ii aud respiratia, o simt cum se apropie de mine, cum imi sopteste ceva la ureche, nu inteleg, ma saruta pe ureche, ma trec fiori.
-De ce? ma intreaba senina dar suparata.
-Cum? Cum poti fi suparata dar sa ma intrebi asa senina?
-De ce?

-Pentru ca...

Pentru Capitolul 5 click aici!

Pentru comentarii mai jos!

Partea I Capitolul 3!

*

Usa era intredeschisa, se misca usor, cand in fata cand in spate din cauza curentului. Singura lumina care se vede pare ca ar veni de la niste lumanari. In surdin se aude muzica. Frank Sinatra. Bogdan observa acestea si isi da seama ca ceva nu este in regula. Este un copil cuminte, studios, care de obicei isi vede de treaba lui. Dar acum nu poate sa stea linistit. Pe langa presentimentul pe care il are, un presentiment ca s-ar fi intamplat sau se va intampla ceva rau, i se pare ciudat. I se pare straniu ca usa este deschisa si singurul lucru care se aude este muzica. Oare sunt plecati? se intreaba Bogdan. Nu cred pentru ca de obicei incuie usa atunci cand pleaca, chiar si pana la magazin. Atunci? Oare ce s-a intamplat? Se apropie putin de usa, cu teama. Cei 4 metri care sunt intre el si usa, parca se departeaza cu fiecare pas pe care il face. Ii este frica, dar este un copil curajos. Calca pe ceva lipicios, se uita in jos si apoi Bum, usa care se tranteste din cauza curentului. Se sperie se da putin inapoi. Isi ia inima in dinti si incepe sa mearga iar spre usa. Incearca sa ignore zgomotele din jurul lui, care in acest moment parca le aude mai tare decat de obicei. Sunete carora de obicei nu le-ar da importanta acum i se par infricosatoare. Ajuns in dreptul usii, o impinge usor, intra in casa. Inima ii bate din ce in ce mai tare. Si sunetul acesteia il sperie, de parca nu ar fi bataile inimii sale. Cu fiecare pas tensiunea ii creste. Se intreaba in sinea lui De ce e intuneric in casa? Este zi. Mai face un pas, a trecut de usa. Are impresia ca trece o eternitate. Vede o luminita in dormitor, se apropie usor de acesta. Cu greu ajunge in dreptul usii, pe care o deschide, si vede sursa luminii. Cateva lumanarele, imprastiate prin camera. Toate lucrurile sunt ravasite, Veioza sparta, tablouri daramate, carti si coli albe imprastiate prin toata camera. Oare ce s-a intamplat aici? Inaintand din ce in ce mai mult in camera, tot ce vede acolo sunt acele lumanarele care lumineaza destul de tare si dezordinea. Dezordine care pare ca ar fi facuta in urma unei batai, in urma unei lupte crancene. Aceiasi intrebare ii vine in minte, nu il lasa in pace il obsedeaza. In timp ce priveste in jur se intreaba Oare ce s-a intamplat?. Iese din dormitor, si in dreapta vede o usa. In fata usii vede cateva picaturi de sange, iar pe clanta o urma, urma unei maini pline de sange. Se sperie si fuge sa anunte pe cineva.

Pentru Capitolul 4 click aici!

Pentru comentarii mai jos!

Partea I Capitolul 2

*

Nu am somn. Nu pot sa dorm. Tremur. Nu imi dau seama de ce. Oboseala?, Sau poate acel Pepsi pe care l-am baut. De obicei nu beau Pepsi pentru k nu pot sa dorm dupa ce beau. Dar in ultima perioada nu stiu ce se intampla cu mine am exagerat cu sucul.Mancarea nu intra. Pepsi si tigari, atat mai consum. Incerc sa intind mana dupa pahar. Nu pot, mana imi tremura. Imi concentrez privirea asupra ei,dar parca si privirea imi tremura. Incerc in continuare, cu greu reusesc. Parca nu este a mea, parca are un creier al ei, gandeste singura. se misca in sus si in jos de una singura, miscari consecutive si rapide. Mi se pare ca se misca din ce in ce mai repede. Inima parca imi bate si ea tot mai repede. Treptat tot corpul o ia razna. Nu il pot controla, se misca de parca ar fi controlat de altcineva. Dar cine? Ma intind pe canapea, incerc sa respir mai rar,  incerc sa ma relaxez.
Mintea imi fuge. ma trezesc in clasa a 9 a. Este ziua aniversarii mele. Sunt la ora de matematica. Am o presimtire urata, acelasi sentiment de nesiguranta in care inima o ia razna, incep sa tremur, incerc sa ma calmez respirand rar si reusesc, iar apoi intra profesorul de matematica. Se aseaza la catedra, face prezenta, ma observa agitat si spune:
-Stoianov, ce ai?
-Nimic domn' profesor!
-Te vad agitat.
-Din pauza domn' profesor.
-Ia treci tu la tabla sa faci o ecuatie sa te mai calmezi.
Imi da o ecuatie, usoara, ma uit la ea, stiu sa o rezolv, dar nu pot sa scriu, mana tremuranda nu ma lasa, inimia incepe sa pompeze din ce in ce mai mult, vederea mi se incetoseaza si aud:
-Treci la loc 3!
Incerc sa spun ceva, dar nu reusesc, limba-mi este moale, buzele nu vor sa se miste, maxilarul este inclestat. Cu pasi moi, automatizati, ma indrept spre banca, ma asez si cad in ganduri. Cand aud: Stoianov Daniel este chemat la secretariat. Ajuns la secretariat o vad pe Maria. Avea ochii inlacrimati, si mi-a spus:
-George a facut accident! in continuare nu puteam iesi din starea mea de amutire. George este fratele meu, vitreg de tata. Chiar daca nu este fratele meu bun, tin la el mai mult decat la oricare ruda de sange pur, si intotdeauna m-a ajutat si sustinut in tot ceea ce mi-am dorit sa fac.
Calmul din jurul meu este reveric. Cateodata prea multa tacere te trezeste din visele urate. Visele urate, problemele de zi cu zi, ghinioanele, greselile, te tin antrenat, te tin in viata, iti pastreaza aprinsa acea flacara dinlauntrul tau. In minte imi vine o zicala:"Ce nu te doboara, te intareste". Oare cine a zis-o? A fost un intelept? A fost un filozof? Sau e doar o vorba spusa din mosi stramosi? De cele mai multe ori lucrurile marunte rastoarna situatii grele. O mica vorba m-a trezit din acel vis. O vorba care a venit alaturi de cateva intrebari. Ce e cu linistea asta? Sunt in fata geamului cu geamul deschis. Nici o masina nu trece, nici un pieton, nici un petrecaret? Nimeni sa disturbe linistea. Este atat de bine, relaxant, "E timp de pus ganduri in ordine" imi zic in sinea mea. Dar in acelasi timp este o liniste cutremuratoare, pe cat de relaxanta era cu doua secunde in urma pe atat de apasatoare. Imi spun: "Calmul dinaintea furtunii". Oare ce furtuna? Ce este acest lucru care ma deranjeaza? Acest gand care nu imi da pace? Acest gand pe care nu il cunosc. Acest sentiment coplesitor, care mi-a taiat simturile. Nu mai simt gustul sucului, fumul de tigara nu are nici un efect, paharul din mana mea parca nu este. Oare si linistea este falsa? Oare nu mai aud sunetele din jurul meu? Oare urechile nu vor sa auda? Ochii nu vor sa vada acele masini, acei pietoni, acei petrecareti, care ma trezeau noaptea? Oare toate acestea sunt acolo dar corpul meu nu mai raspunde la comenzile pe care le dau? Refuza pur si simplu sa raspunda. Oare creierul meu in subconstient are dorintele lui proprii, ca o a doua persoana? Pe cand eu incerc sa rationalizez si sa ma gandesc ce pot face, subconstientul meu imi spune lasa-te purtat de val si fa ceea ce iti spune inima.
Sunt doua saptamani de cand nu am vb cu ea. Orice idee pe care o am pentru a incerca sa vorbesc cu ea, sa incercam sa rezolvam ceea cred eu a fi problema noastra, imi este incatusata de rationalizare si imi spune ca nu este bine, ca acea idee nu va aduce nimic bun. Si atunci ce sa fac? Imi este dor de ea. De timpul petrecut impreuna, de plimbarile nocturne, de iesirile in natura doar noi doi, de noptile de amor pe alea Belvedere, de tot ceea ce ne-a tinut atata timp impreuna. Este ciudat cum realizezi lucrurile importante din viata ta atunci cand le pierzi. De ce natura noastra este facuta in asa fel incat sa ajungem sa pierdem ce este important pentru noi ca sa realizam importanta? Da, ea este motivul pentru care doua saptamani de zile nu am dormit, nu am mancat, nu am facut altceva decat sa imi subrezesc sanatatea. Si pe buna dreptate. Atata timp impreuna, atatea lucruri impreuna, atatea momente, atatea povesti, legate intr-o singura poveste. Este la fel ca atunci cand ne-am cunoscut. Nici acum nu imi vine sa cred, Ce magar, ce nesimtit, cat de dobitoc eram. Cat de urat m-am purtat cu tine. Nu imi vine sa cred ca povestea noastra de dragoste a inceput cu mine facand glume pe seama ta. Nu inteleg ce te-a atras la mine. Eu ma purtam urat cu tine, iti vorbeam urat, si faceam glume la adresa ta. Tu erai cu siguranta cea mai frumoasa fata din liceu si toti baietii roiau in jurul tau ca niste albine in jurul reginei. Cu totii se purtau frumos cu tine, iti ofereau cadouri, iti vorbeau care mai de care cu cat mai multa miere in glas. Erau cu totii la picioarele tale, si calcai pe ei, nu iertai nimic. Dar m-ai ales pe mine. Pe cel care iti vorbea urat, care facea glume la adresa ta si care te jignea.
Aud o melodie si tresar din visul meu, frumos, dar dureros. Este telefonul, il ignor. Cine poate fi la ora asta? Daca este ea? imi aranjez hainele pe mine de parca m-ar fi vazut prin telefon, s-au ar fi simtit in glas ca nu sunt aranjat, si atunci ar fi gandit despre mine ca sunt un pierde vara. Ce vorbesc? Am fost atata timp impreuna, Ma cunoaste, nu are cum sa gandeasca asa ceva despre mine. Alerg spre telefon care nici macar nu stiu unde este. Ma invart prin casa disperat in cautarea telefonului, pentru ca ma suna, ii este dor de mine, nu poate sa traiasca fara mine, departe de mine. Gasesc telefonul, il ridic ii vad poza, dar pe fundal si apelantul, Vali. Silentios. Ce rost are? Oare stie ca era in gandurile mele, la picioarele ei? Era una din albinutele din jurul reginei care mi-a zdruncinat viatza.
Au trecut 2 saptamani de cand nu te-am vazut. De cand nu te-am auzit. Imi este dor de tine. Sa te strang in brate, sa te mangai, sa te sarut si sa fac ceea ce trebuia sa fac in fiecare zi, in fiecare moment al zilei in care aveam ocazia. Sa iti multumesc ca esti in viata mea. Si imi pare atat de rau ca nu am facut multe lucruri, ca te-am suparat si nu meritai, ca nu te-am iubit cat meritai, mai mult decat meritai. Ca nu ti-am aratat asta si ca nu ti-am spus-o atat de des pe cat trebuia.
Imi pare rau Amalia, Coltul meu De Floare!

Pentru Capitolul 3 apasa aici

Partea I Capitolul 1

*

Ma intorc pe partea cealalta. Inchid ochii, stau si astept, poate reusesc sa adorm. Ma intorc pe partea cealalta, nimic. Ma ridic, ma indrept spre usa, ma uit spre pat, Amalia doarme. Ma duc in bucatarie, ma asez pe scaun, imi aprind o tigara si trag din ea. Nici fumul de tigara nu se vede, parca si el este cufundat in gandurile mele. Ce nu ma lasa sa dorm? Proiectul? Nu, nu este asta, proiectul nu este greu, trebuie doar sa ma apuc de el si este gata indata, plus ca niciodata nu imi aduc problemele de la munca acasa. Atunci? Planurile casei? Nu, nu este nici asta. Am hotarat cu Amalia ca planurile le vom face amandoi atunci cand suntem hotarati pe ideile noastre pe care vrem sa le punem in aplicare. Poate... Da, asa este, mai mult ca sigur, ColtDeFloare. De un an de zile de cand ii citesc povestile imi tot bantuie visele. S-a terminat tigara, nici nu mi-am dat seama cand s-a terminat. Scot alta sa o aprind. Ma razgandesc. Ma duc in sufragerie, iau laptopul in brate si il deschid. Pana se deschide ma ridic ma duc si imi pun un pahar de wiskey poate ma mai ia somnul. Ma asez confortabil pe canapea cu laptopul in brate si incep sa imi citesc mail-urile. Brusc tresar, vad un mail necitit: "O noua postare pe ColtDeFloare.ro". Nerabdator dau click. Se incarca foarte greu. De ce? Cand imi doresc sa se miste mai repede nu ma ajuta. Intr-un final se incarca. Citesc cu sufletul la gura "O scrisoare de amor", traiesc povestea, "scrisoarea", o sorb, sorb cuvintele, literele, s-a terminat, si s-a terminat cu tot cu faclia din ochii mei. Nu imi vine sa cred. A aparut acum 12 ore si eu nu am citit-o pana acum?!.
-Buna dimineata! tresar
-Buna dimineata! ma uit la ceas 05:30 am uitat ca Amalia pleaca din oras din cauza job-ului. Dar e bine ca zilele astea sunt propice pentru mers la intalnirile bloggerilor, pentru a cunoaste un ColtDeFloare.
-Nu ai dormit? tresar iar, ma trezeste din gandurile mele.
-Nu, nu am dormit, deloc. Cred ca ma cam bantuie proiectul ala de la munca!
-Cum iubitu'? Ca tu de obicei lasi munca acolo unde ii este locu.
-Da stiu, probabil pentru ca nu m-am apucat de el.
-Mai mult ca sigur. Imi duci si mie masina la service azi? Sa o repare pana ma intorc.
-Da cum sa nu dar nu stiu exact la ce ora.
-Nu conteaza, kgfsdfhbk Nu am inteles ca era cu periuta de dinti in gura, dar nu conteaza, ColtDeFloare nu imi da pace.

*

Nici nu imi dau seama cand am adormit, dar nu conteaza, ma uit la ceas 18:24. Ah trebuie sa ma pregatesc repede.

*

19:00 Sunt in fata la Open Pub, astazi aici se intalneste lumea, la karaoke, intru bag de seama aceleasi persoane pe care le vad de un an de zile, salut pe toata lumea, ma asez la masa, comand ceva si ma cufund iar in ganduri. Nu inteleg, aceleasi persoane tot timpul si tot nu am reusit sa imi dau seama cine este ColtDeFloare, Ma uit in stanga si in dreapta, nimeni nou, toti vechi.O vad pe Diana si imi aduc aminte de una din intalnirile trecute cand stateam de vorba cu ea si vine Amalia spre mine, o observ ma duc spre ea si imi zicea razand:
-Cauti secretara?
-Nu! De ce? eu nedumerit.
-Pai ai intervievat toate fetele de aici, si de nevasta nici una nu este destul de .... sa ma schimbi pe mine cu ea, spune Amalia amuzata.
Dar pe mine ma lasa rece, si Amalia cu tot ceea ce spune si restul fetelor de acolo care nu erau ColtDeFloare. Cu Amalia se implinesc in curand 10 ani de cand suntem impreuna.10 ani pe care nu stiu de ce i-am petrecut alaturi de ea pentru ca nu ma mai satisface nimic din ceea ce fac alaturi de ea de noua ani, sau sa nu fiu rau de 5. Ah era sa uit, de doua ori, si de aniversare si de mail-ul pe care il am de primit de la munca. Scot laptopul il aprind, mail-ul nu l-am primit. Daca tot l-am deschis hai sa intru pe ColtDeFloare.ro poate ma observa. Intru si citesc: "Imi pare rau dar astazi nu pot veni la intalnirea pentru karaoke din motive personale." Incep iar sa ma uit in jurul meu sa vad cine lipseste, degeaba, parca toti erau si sunt neimportanti, nu reusesc. Platesc si plec.

*

Ajuns acasa, pe canapea, cu laptopul in brate imi incep o postare dar nu reusesc sa leg nimic. Ma gandesc la ea, si debitul incepe sa creasca. Incep sa scriu o poveste care ma uimeste si pe mine, poate si ea imi citeste povestile. Asta este singurul motiv ptr care scriu, in speranta ca si ea citeste povestile scrise de mine, si poate asta ne va scoate in calea celuilalt.Poate povestile noastre sunt cele care ne vor uni destinele si daca asa va fi, povestile noastre ne-au aratat destul despre unul, celuilalt si atunci cand ne vom cunoaste va fi ca o reintalnire, din care nu ne vom mai desparti, niciodata, pentru ca acea femeie a visurilor mele este tot ceea ce imi doresc. Din prisma povestilor am cunoscut-o si mi s-a afisat si destainuit prin acestea. Cuvintele scrise acolo sunt cartea deschisa spre sufletul ei. Si vom vorbi numai in povesti. Si vom trai povesti intr-o poveste, de dragoste, a noastra. Cu cat ma gandesc mai mult, cu atat ma indragostesc mai mult de aceasta fiinta pe care o cunosc numai spiritual, dar acest lucru este de ajuns,

*

Au trecut acele trei zile, timp in care Amalia a fost plecata. Timp care a fost irosit degeaba pentru ca nu am cunoscut-o pe ColtDeFloare. Ah iar era sa uit astazi se implinesc 10 ani cu Amalia. Ar fi frumos din partea mea sa-i pregatesc o surpriza pentru diseara. Oare ce as putea face? Fac o rezervare la restaurant, ii pregatesc rochia pe care o poarta tot timpul atunci cand sarbatorim ceva, anunt la restaurant sa ne cante melodia noastra si .... atat, o sa fie destul de frumos.

*

Tzrrr Se aude soneria. Raspund la usa, Amalia.
-Mi-am uitat cheile acasa!
-Nu-i nimic, bine ca eram eu acasa! Hai pregateste-te ca vreau sa mergi cu mine pana undeva.
-Unde? isi porneste laptopul
-O sa vezi!
-Nu vin, oricum vreau sa discutam ceva!
-Hai ca putem sa discutam pe drum sau acolo.
-Nu pot! cu ochii in laptop si cu un usor tremur in voce. Chiar vreau sa vorbim ceva, e urgent si nu suporta amanare.
-Nici macar 15 minute?
-Nici macar!
-Bine , pai atunci te ascult, ce s-a intamplat? S-a intamplat ceva rau? Grav?
-Da!
-Ce?
-Vreau sa ne despartim!
-Poftim?
-Vreau sa ne despartim!
-De ce?
-Pur si simplu.
-Cum pur si simplu? Nu se poate asa pur si simplu.
-Asa pur si simplu!
-Nu voi mai spune nimic nu voi mai intreba nimic daca imi spui adevaratul motiv.
-Iubesc pe altcineva, chiar daca este o relatie imposibila eu il iubesc, iar intre noi nu mai merge, nu mai este nimic, de 5 ani suntem reci si distanti unul fata de celalalt, si nu mai suport sa stau asa. Relatia noastra in stadiul in care este si pe deasupra iubesc pe altcineva.
Cuvintele imi rasunau in cap" Iubesc pe altcineva" si pe cat de intens imi rasunau, eu eram rece si nepasator. M-am asezat pe pat.
-Te las sa te gandesti in seara asta, o sa vin maine sa imi iau lucrurile.
-Ti-am scos masina din service, cheile sunt pe masa in hol. si a iesit din casa.
"Ti-am scos masina din service, cheile sunt pe masa in hol" atat am putut sa spun? 10 ani impreuna s-au aruncat la gunoi si eu atat am putut sa spun? si totusi mintea mea era confuza in timp ce imi rasunau in cap acele cuvinte "Iubesc pe altcineva", "Ti-am scos masina din service" ma simteam usurat. Ma simteam liber. Acum imi pot cauta Coltul De Floare linistit.Stand in pat observ un obiect pe care nu l-ar lasa atunci cand pleaca, laptopul. Pun mana pe el, il intorc, observ ceva cunoscut si citesc ColtDeFloare.ro Scrisoare de Amor EDIT.

Pentru Capitolul 2 apasa aici!

Pentru comentarii mai jos!