Partea I Capitolul 6

*

Ea nu ii raspundea. Si nu ii raspundea nu pentru ca nu ar fi vrut sa ii raspunda, sau pentru ca nu putea. Nu ii raspundea pentru ca nu era acolo.
Oamenii treceau pe langa el si spuneau: "Saracul, atat de tanar si deja a innebunit. Oare ce l-a adus in starea asta?". Dragostea, iubirea, o femeie il adusese in starea in care era. O femeie il otravise. Ii otravise sufletul. Se uita de jur imprejur si vedea toti acei oameni care se uitau la el si treceau mai departe. Se uita cand la iubita lui cand la cei din jur si vedea cum imaginea iubitei sale paleste. Si asta il trezi. Realiza ca in tot acest timp, cand statea in pat, cand gatea, cand mergea pe strada, cand se plimba pe aleile Gradinii era singur. In mintea lui era cu ea, dar doar in mintea lui. Nici macar pe "aleile lor" nu era cu ea. Era tot singur. toti trecatorii il compatimeau. Dar el nu avea nevoie de compatimire, de mila. El avea nevoie de o palma. O palma din partea vietii care sa il aduca la realitate. Si atunci palma destinului, asa cum ii spuse el, il lovi. Si vazu pe cineva. Cineva cunoscut. O femeie, Vanesa. Vaneasa era o prietena a Amaliei, careia niciodata nu i-a fost rusine sa spuna ca se simtea atrasa de Daniel. De fiecare data cand se ivea ocazia ea spunea senina: E un armasar, si ... as petrece nitel timp cu el. De fapt as fi petrecut, daca Amalia nu ar fi fost prietena mea.
Isi spuse in sinea lui. Da, asta este antidotul. Vanesa este un medicament impotriva drogului numit Amalia. Este frumoasa, arata bine, pot pune pariu ca este buna in pat. asta avea sa vada mai tarziu. Si pe deasupra e si fata de casa. Ce ma gandesc la asa ceva? Nu vreau sa o iau de nevasta, vreau sa scap din sevraj. Cu riscul de a lua un drog mai periculos. Spunea mai periculos, pentru ca nimeni nu scapa din mainile Vanesei decat daca vroia ea, si cel care incerca sa faca asta fara acordul ei, fara sa gaseasca o cale de a o convinge, era vai de el. Terminase Facultatea de Psihologie, si pentru aprofundare mai facuse cateva cursuri in Franta. Cu stilul ei de femeie versata, Facultatea de Psihologie si cine mai stie ce cursuri era o adevarata vipera. Dar o vipera care atunci cand scuipa venin, omora incet si sigur. Daniel spera sa nu il fi vazut si ea in starea in care era. Observase ca era doar in trecere pe acolo si era cufundata in alte ganduri. Ganduri ce nu puteau fi deranjate de orice nebun. Cu toate ca el nu era orice nebun. Se gandi ca nu are nimic de pierdut. Era deja tarziu pentru el, deja pierduse ceva foarte important asa ca nu mai conta. Isi aranja putin hainele si se indrepta spre ea. Aproape fugea, Vanesa deja avea o distanta considerabila si pe langa asta mergea si destul de repede.
-Vanesa! Vanesa. nu auzea. Mari putin pasul si apoi mai incerca o data. Vanesa! de data asta reusi. Vanesa auzise pe cineva strigando dar nu era sigura din ce directie, asa ca se opri in loc. Apoi vazu cine o strigase. Cand ii intalnise privirea lui Daniel se lumina putin la fata, fapt acre nu a scapat neobservat de Daniel, asta facand sa ii creasca si orgoliul si siguranta de sine.
-Buna Daniel! Scuze nu te vazusem.
-Nu-i nimic. Ma bucur ca te-am vazut eu. Era pacat sa trecem unul pe langa celalalt si sa nu stam de vorba macar 5 minute. Sau daca nu te grabesti sa mergem sa bem o cafea, ca eu unul am nevoie de una, si singur nu merge.
-Dar de ce singur? Amalia este la munca? facand cativa pasi micuti spre iesire, semn ca s-ar grabi.
-Cum nu ai aflat? Ne-am despartit, sau cel putin ea a luat decizia asta. Deci nu am cu cine.
-Sincer ma cam grabeam, dar afland asta, sunt sigura ca cel mai bine ar fi sa stau nitel cu tine. Cu siguranta ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti. In cazul asta vino sa te pup si sa ne indreptam spre o cafenea. Se apropie de el si il pupa pe obraz, dar durase mai mult decat un mic pupic.

*

-Hai sa trecem direct la subiect, ce spui?
-Depinde la ce subiect!
-Amalia?!
-Ce e cu ea?
-Spune-mi ce s-a intamplat? De ce v-ati despartit?
-Pai, nu e mare lucru de spus. Se racise de mult relatia noastra, de fapt, de mult impropriu spus, de la o perioada. Ne vedeam din ce in ce mai rar, petreceam putin timp impreuna, de fapt timpul pe care il mai petreceam impreuna era cel in care ne nimeream amandoi acasa si atunci ne gaseam cate ceva de lucru numai ca sa nu vorbim. A plecat intr-o delegatie cateva zile si cand s-a intors, exact in ziua cand implineam 10 ani impreuna, s-a intamplat "minunea". Eu ii pregatisem haine, mai exact rochia in care se imbraca de fiecare data cand sarbatoream ceva, facusem rezervare la restaurant, vorbisem sa ne cante muzicantii melodia noastra, dar ea a venit cu ideea despartirii pregatita. A intrat in casa, eu eram fericit pentru ca reusisem sa pregatesc totul, pana sa vina. Si imi spune "Vreau sa ne despartim" fara nimic altceva. Am inlemnit si nu mai stiam ce sa zic. Cam asta a fost toata intamplarea. Dar lasa, asta este de domeniul trecutului, traim in prezent. Tu ce faci? Cum o duci? Este totul bine? Mai esti cu italianul ala, Fernando?
-Spaniol, Fernando nici macar nu este nume italian. spune razand. Nu, nu mai suntem impreuna. Oricum nu ar fi mers intre noi. Sa zicem ca a fost doar un capriciu. De fapt de ce sa zicem, chiar a fost doar un capriciu, gandurile mele erau la altcineva. Uite tu spui ca problema ta este de domeniul trecutului, de ce aduci si tu vorba de trecutul meu? Nu mai conteaza trecutul, suntem amandoi aici, hai sa lasam trecutul si sa petrecem prezentul. Avand in vedere ca acum nu am mult timp, trebuie sa merg sa rezolv cateva probleme. uitandu-se la ceas. Dragul meu nu mai pot sta, dar promite-mi ca zilele urmatoare ma vei suna si vom merge impreuna sa... sa spunem ca, sa petrecem putin timp impreuna. Sa trecem impreuna peste problemele noastre. Vanesa accentua cuvantul impreuna de fiecare data cand il pronunta. Asta le adusese zambete amandurora. Se vedea sclipirea din ochii lor. Vanessa, pentru ca putea in sfarsit sa aiba parte de ceva interzis. Ceva ce isi dorea foarte mult. Si acesta era Daniel, in ochii ei in acest moment Daniel era un obiect, o jucarie. Era ca un copil care isi dorea foarte mult o jucarie iar acum avea sansa sa o primeasca. Si nu ar fi ratat ocazia asta pentru nimic in lume. Iar Daniel, Daniel sper sa treaca peste durerea pe care i-o lasase in suflet Amalia. Stia ca Vanesa il doreste, stia ca il doreste de foarte mult timp, dar nu stia ca pentru Vanesa urma sa fie viitoarea ei jucarie. Si chiar daca ar fi stiut, pe Daniel nu il interesa. Spera doar ca toata dorinta Vanesei de a-l avea, sa o duca la extrem incat sa il faca sa se simta mirific, da mirific este cuvantul care ii venea lui in mintea. Cu toate ca era constient ca nu este un cuvant potrivit, credea in acest lucru. Rationalismul si dorinta duceau o lupta crancena inlauntrul sau. 
Tacerea dintre cei doi, in timp ce aveau acele ganduri perfide, era de banuit. Amandoi realizau ca fiecare gandeste egoist in acel moment, dar nu mai interesa pe nimeni. Amandoi ar fi vrut sa elimine tacerea, pentru ca nu era loc si moment pentru tacere era un moment, in care fiecare ar fi vrut sa nu lase loc de indoiala ca urma sa fie ceva intre ei. Pana cand Vanesa uitandu-se iar la ceas spuse:
-Imi pare rau, dar nu mai pot sta. Promite-mi ca ma vei suna si ne vom vedea zilele urmatoare.

-Promit! Doar doua secunde sa cer nota si te voi conduce. Si eu voi pleca spre casa. ceru nota, chelnerul parca stia ca va primi un bacsis gras, pentru ca a fost foarte prompt, lucru care chiar se intampla, iar apoi iesisera din local. O conduse pana la un taxi, unde de data asta el venise cu pupicul "scurt", iar apoi se indrepta pe jos spre casa.

Pentru Capitolul 7 click aici!

Pentru comentarii mai jos!