Vis Partea II

Incerc sa ma ridic in capul patului, dar e greu, capul ma doare rau. Si nu numai. Il simt ca pe un hard disk. Cu greu reusesc sa ma ridic. Caut telefonul sa vad cat este ceasul. Nu este pe noptiera acolo unde il pun mereu. Am nevoie de cateva minute sa ma dezmeticesc, dar intr-un final ma simt un pic mai bine si ajung sa stau pe marginea patului. Lenjeria crem cu flori mov pe care nu reusesc sa deslusesc ce sunt exact. Ma relaxeaza privind-o, dar in acelasi timp incercarile mele sa deslusesc ce flori sunt, imi da o usoara ameteala. Hard disk. Da, exact ca un hard disk. Exact asa imi simt capul. este singurul mod in care il pot descrie. Ca pe un hard disk de pe care ai sters ceva fortat, iar acum incearca sa se recupereze in urma unei erori. "The system is recovering after an error. rundll00..." Mesajul asta imi ruleaza in minte ca pe monitorul unui calculator.

[...]Camera asta ma relaxa. Era o camera simpla, cu peretii varuiti alb, si tot mobilierul era format dintr-un pat care de asemenea era alb cu o lenjerie de pat alba. Era linistitor sa stau acolo in mijlocul camerei, invartindu-ma in jurul propriei mele axe. Aveam impresia ca as fi cunoscut aceasta camera de mult timp. Nu fusese singurul meu spatiu, dar imi parea ca e parte a spatiului meu. Si asta ma linistea, ma relaxa din ce in ce mai mult. Mintea-mi era goala. Nici gand, nici idee, nici dorinta nu imi atingea linistea. Era o liniste deplina si nu liniste deprimanta, sau evervanta. Stii genul acela de liniste care nu iti place. Ma simteam usor, corpul mi-l simteam usor, ca si cand m-as fi pregatit sa levitez. Niciodata nu am crezut ca poti avea sentimentul acesta. Este un sentiment greu de descris. Este genul de sentiment pe care il poti descrie doar cu note discordante, opozante, si in minte imi vin numai cuvinte ce ar explica ceva rau, dar un rau bun. Un rau linisitor. Ingropat in gandurile pe care le aveam, dar cu mintea goala, stand pe loc dar invartindu-ma in jurul axei mele, in acea liniste deplina, cu sunetul toamnei in jurul meu. Pleoapele-mi clipesc, rar dar indelungat. Vantul bate si ma arunca intr-un vartej de frunze aurii. Frunze batute de soare pana cand i-au furat culoarea. Peretii albi cu o liniste deplina, toamna cu acei copaci care ajuta vantul si frunzele sa ma invaluisca, eram in doua lumi. Imi dadeam seama tot mai mult ca eram in doua lumi, in doua planuri paralele, sau poate in nici o lume in nici un plan. In acel moment relaxarea imi capta toata atentia, nu vroiam sa o disturb cu gandul despre lumi, planuri. Dar daca eram in doua planuri? Sau daca nu eram in nici unul. Asta nu era bine. Ma speria intr-un fel. Din miscarea mea circulara in jurul propriei axe dar fara ca al meu corp sa se miste. Vedeam acele doua planuri suprapuse, peretii si toamna. Le vedeam ca si cum as suprapune doua poze, una dintre ele fiind semitransparenta. Toamna fiind acea fotografie semitransparenta, dar in miscarea mea circulara peretii albi dispareau in lumina aurie a toamnei, si in mireasma sa mucegaita pana cand totul s-a oprit. Toace acele ample imagini. Acea multitudine de imagini care se derulau consecutiv intr-un ritm accelerat se oprisera. Se limitasera la un singur plan, o singura imagine, o singura fotografie. Chiar si vantul se oprise, nu il mai auzeam, frunzele erau in cadere dar ramasera blocate, copacii erau blocati in miscarea lor. Tot acel film, acea pelicula se limitase la o singura fotografie. Copaci peste tot in jurul meu, frunze uscate pe jos, un covor chiar. Dar o casa in mijlocul lor. O casa. Mai mult o cabana. O fotografie cu o cabana si cu un peisaj tomanatic in jur Oare si eu eram parte a ei! oare era un tablou, eu vedeam in fata dar privitorul din spate ma vedea si pe mine? Oare si eu eram blocat in acea fotografie? Gandul acesta ma ingrozea. Tot ce imi venea in minte era o intrebare pe care mi-o adresam, si nu atat intrebare pe cat era repros: "Eu? Limitat?" De marginile unei fotografii, sau mai rau, exact in acea pozitie in care ma aflam. Chiar daca ma speria aceasta idee, nu eram de acord cu ea, era inaccepabil.

Trebuia sa fac ceva.

Misca-te, imi ordon singur. Misca-te, o fac a doua oara. Dar, acele ordine pe care me le dadeam singur, imi adusesera aminte De un moment de care nu eram deloc mandru. Sau poate ca nu avea nici o legatura cu mandria, ci doar necunostinta in cauza.
Nestiinta a ceea ce s-a intamplat atunci ma adusese cu gandul si cu tot in acel moment. Era ca si cum eram acolo. exact starea in care nu ma puteam misca, fratele meu vorbea cu mine. Era nervos, era normal. Bausem cam mult alcool. Dar nu era de
la alcool. Acum realizam asta, pentru ca eram perfect constient. Auzeam tot ce imi spunea John, dar nu puteam reactiona. Imi auzeam gandurile cand imi ordonam sa ma misc. Chiar stiam ce avea sa se intample. John imi va da cateva palme. Bine ca nu le
voi simti, chicotesc in sinea mea. Si partial se adeveri ceea ce spusesem. Palmele le primisem, dar le simtisem si poate mai puternic decat atunci cand le-am primit prima oara. Panica imi cuprinse mintea si corpul. -Ce se intampla? -Misca-te!
-Misca-te! frunze cadeau din copac. -Misca-te! vantul incepuse iar sa bata. -Misca-te! Copacii se miscau. -Misca-te! Si m-am miscat. Am pus piciorul drept in fata, Explodasem de bucurie, ma miscam. Am continuat aducandu-l pe stangul din spate, si
apoi dreptul iar pana cand am inceput sa merg. Imi venea sa dansez de bucurie si aproape am facut o miscare pana cand ochii mi-au ramas tintuiti la casa aceea. La cabana aceea. Imi continui pasii spre cabana, usa era intredeschisa, nu vroiam,
simteam ca nu ar trebui, dar am intrat. Ma aventurez mai departe, iar ochii imi dau peste o amcheta de avion, iar singurul idee pe care o aveam in cap era "Hai sa ne facem avioane in B52!" Capul incepe sa imi vajaie, lumea parca tremura in jurul
meu, peretii, usa, podeau, macheta aceea era singura pe care o puteam privi fix.

[...]

Vis! Partea I

[...]Stau in picioare in fata unui dulap cu multe sertare. Un sertar este deschis, iar eu am niste foi in mana. Arunc o privire peste acele foi, nu imi dau seama ce sunt. Ma uit injurul meu, pare a fi un dormitor. Sunt foi multe imprastiate pe jos, lucruri daramate. si in sertarul deschis este la fel. Tinand foile in mana deschid celelalte sertare. Le deschid unul cate unul dar nu imi pot da seama ce este in ele. Doar ce este deasupra, un parfum, cateva stampile, multe foi. Pun foile pe care le aveam in mana pe dulap, si incerc sa ma uit prin celelalte foi care erau acolo. Sunt foarte multe. Citesc cate ceva de pe cateva dintre ele. Nu au legatura una cu cealalta. Ma gandesc ca ar trebui ordonate. Dar ce caut? Mi-ar fi mult mai usor daca as sti ce caut. Ma uit iar in sertare, aceeasi sticla de parfum, stampilele si multe foi. Nu vad deloc bine, nu pot sa imi dau seama daca ceea ce caut este acolo. Pun mana pe parfum si il bag in buzunar. -Nu mai are nevoie de el. imi spun in gand.
Cine nu mai are nevoie de el? Ce caut aici? Privesc iar prin camera, erau foi peste tot, prin pat, pe jos, aceleasi lucruri daramate. Si ma intreb. Cine a facut dezordinea asta? Eu?Ridic foile pe care le lasasem pe dulap, ma uit la ele, ma uit prin camera. Erau multe foi capsate intre ele dar toate aveau ceva in comun aveau un semn, acelasi semn care era pe perete deasupra patului. Incep sa ma intreb. Ce caut aici? De cat timp sunt aici? De ce sunt aici? Cum am ajuns aici?

-Ai gasit? aud o voce, ma panichez usor.-Ai gasit James? ma relaxez, este mama.

Dulapul prin care ma uitam era exact la intrarea in camera. Fac doi pasi, ajung intr-un hol si acolo o vad pe mama. Si ea la fel ca mine cauta ceva. Dar ce cautam?

-Cauta in dulapul asta. Spuse asta aratand cu degetul spre un dulap care era pe peretele cu camera undeva la mijloc, iar apoi intra intr-o camera paralela cu cea in care fusesem eu. Daca as sti ce sa caut, ar fi excelent, gandesc u. Dar totusi deschid un sertar si ma uit prin el. Ma uitam dar nu puteam sa imi dau seama ce cautam. Se aud niste voci, le auzise si mama. Iese din camera iar apoi intredeschide o usa si se uita. Vocile se auzeau mai tare. Erau aproape.


[...]Eram obosit dar mai puteam sa alerg. Ma opresc sa fac o pauza, pun mana stanga pe un gard sa ma sprijin. Unde este mama? Ma uit in jurul meu, vad multe case, o strada pietruitacu gazon in loc de trotuar, iar intre acestea era un sant de scurgere. Pesemne ca nu exista canalizare. Asta insemna ca sunt undeva intr-un sat. Dar cum ajunsesem aici? Incep din nou sa alerg, nu realizam daca este directia buna, intrebari imi veneau in cap multe, raspunsuri
nici unul. Ma opresc in fata unei porti verde, arunc o privire inauntru, era curtea
bunicilor. Cum ajunsesem asa departe? Intentionez sa deschid poarta dar... daca eram in pericol? Ii puneam si pe bunici in pericol. Hotarasc sa mai merg putin si sa caut un loc sa ma ascund. Cel putin pana imi dau seama ce se intampla. Incep din nou sa alerg, eram foarte obosit si vad oameni in fata mea. "-Ai grija sa fii vazut cat mai putin, mai ales de oameni care te cunosc." Era ceva ce imi spusese mama, dar cand? Nu imi aduceam aminte. Deja ajunsesem aproape de acei oameni din fata mea. Am salutat pe toata lumea, dar ultimele persoane erau 2 prieteni de aceeasi varsta cu mine si o fata. Imi salut prietenii cu putina
atentie. Toate atentia mea era asupra acelei fete. Nu stiam nimic despre ea, dar totusi imiparea foarte cunoscuta. Nu stiam ce este cu acea fata, dar in sinea mea stiam ca este parte a raspunsului.

-Nu pot sa stau Cristian, imi pare rau ma grabesc. Ii spun eu unuia dintre ei in timp ce nesalutam. Acesta imi arunca o privire, apoi se uita la acea fata, din nou la mine, parca vroia sa imi spuna ceva. Ma intorc cu spatele si continui sa alerg.

Chipul ei, si privirea lui, care vroia sa imi spuna ceva rau ramasera in fata ochilor mei pentru cateva minute. Minute in timpul carora alergasem fara directie cunoscuta.

-James, stai putin! Nu imi venea sa cred era Daniel. Ce cauta el aici? In urma lui erau doua fete.

Nu ma opream din alergat. In fata mea pe un delusor mic era o masina de politie si din cat puteam vedea era foarte multa zarva acolo. Nu stiam de ce, dar stiam ca trebuie sa ma feresc de politie. Asta tot mama imi spusese?

-Ce faci ma Daniel? intreba un politist, care se pare ca il cunostea.
-Bine, uite alergam si noi un pic sa mai facem cateva exercitii. Tu?
-Am gasit al treilea spanzurat, "spuse asta razand, ceea ce imi intinse nervii si vroiam sa ii raspund. De parca ei nu erau suflete." De fapt nu suntem siguri, dar sapam sa vedem.
-Spor la treaba!
Deja ne distantasem de el cand
-Daniel, stati putin sa va pun cateva intrebari.
-Cand ne intoarcem, nu ne opri acum ca ne strici exercitiul.
-Hai ca va pun intrebarile in mers.

[..]Pana sa realizez eram la o rascruce de drum. Drumul mai scurt era prin stanga, dar daca as fi facut stanga, si-ar fi dat seama de directia mea. Drumul din dreapta era mai lung dar era si mai greu, iar eu eram deja obosit. Drumul din dreapta era cel mai greu dar intr-un final tot pe acesta l-am ales. Il auzeam pe Daniel vorbind cu poilitistul. Dupa ce am facut dreapta una dintre fete ajunsese deja langa mine.

-Bai James, pai nu mai suntem si noi prieteni? imi spuse in soapta. Cand intorc capul o vad pe Elizabeth.
-Elizabeth nu stiu in ce belele sunt dar nu vreau sa va bag si pe voi, asa ca cel mai bine nuveniti dupa mine.
-Stiu James, pentru asta suntem noi aici.

Vroiam sa alergam prin livada de ciresi, dar acum era imprejmuita cu gard, dar spre norocul meu era o gaura in gard. Trecuram prin gaura de la gard, iar politistul ramasese in urmasi urla dupa noi. Spunea ca nu avem voie aici si sa ne oprim sa vorbeasca ceva cu noi. Eu alesem doar sa nu mai alerg prin livada, dar de vorbit cu el nu aveam de gand. Asa ca am sarit gardul iar Elizabeth, Jo si Daniel au sarit si ei dupa mine fara ezitare. Eram obosit, abia mai puteam alerga. Sarise si politistul gardul iar in timpul asta strigase enervat "-Stai!"Obosit, fara vlaga, nemaiputand sa alerg m-am pus pe burta si cu mainile la ceafa. Danut vine si ma ajuta sa ma ridic spunandu-mi
-Hai sa mergem! Ma uit la el, iar apoi ma uit in spatele meu. Politistul incepuse sa alerge dupa Elizabeth si Jo.[...]

[...]Degeaba

Stau pe scaun, cu ochii tintuiti in monitor si mainile pe tastatura. Mainile sunt pe tastatura. Nu vor sa se miste. Ideile imi curg in cap, nu stiu de unde vin, nu stiu unde se duc. Imi plac ideile dar nici una nu este ideea pe care o vreau. Totul este gresit. Imi place dar este gresit. Revin la ideea initiala. Imi place, dar mainile parca nu vor sa scrie. Parca imi spun ceva. Incep sa scriu, le oblig sa scrie. Scriu prima propozitie, prima fraza, primul fragment si sterg. Sterg totul. Ideea imi umple fiecare coltisor al creierului. Stiu ce vreau sa scriu dar nu pot. Incep iar sa scriu, alta propozitie, alta fraza alt fragment si sterg iar. Mainile imi vorbeau astfel, nevrand sa scrie imi spuneau ca nu e bine, lor nu le placea ceea ce vroiam sa scriu. Nu am scris de cateva luni. Este obsedant. Ceea ce vreau sa scriu este acolo, dar nu pot asterne pe foaie. Ce inseamna asta? De ce nu pot scrie? Nu am scris de cateva luni si vreau sa scriu. Le vad cand merg pe strada, le vad cand vorbesc cu cineva, le vad cand astept metroul, le vad in metrou. Sunt acolo cand ma bag in pat, sunt acolo cand adorm. imi invadeaza visele, imi strica somnul, dar nu le pot asterne pe foaie. De ce? Tu stii?

Stii cum este sa ai ceea ce vrei sa scrii in cap? Imi place ceea ce vreau sa scriu dar nu pot sa scriu. De ce? De ce? De ce? Incerc sa nu ma mai gandesc. Am senzatia ca neputand sa scriu dar gandindu-ma la ele, la idei, voi innebuni. Si ma opresc din gandit. Ce sa facem noi acum? Imi fac o cafea, privesc filtrul, fiecare picatura de cafea, care curge in acea cana mare din sticla, parca este o idee a mea. Brrr trebuie sa ma opresc. Cafeaua s-a facut. Imi iau cana mea in care beau cafea, o asez pe dulap, imi pun doua lingurite de zahar cu lingurita mea si ma opresc, ideile ma opresc in loc. Dupa cateva secunde, cateva secunde in realitate, o eternitate in mintea mea, imi aduc aminte de cafea. Pun cafeaua in cana, ridic cana si amestec zaharul, iar apoi ma asez pe scaunul meu. Cana mea, scaunul meu, proaste obiceiuri.

Dau drumul la filtrul de cafea, incerca sa nu il privesc, iau o cana oarecare, pun doua lingurite de zahar cu o lingurita oarecare. Ma plimb un pic prin casa, sa nu privesc filtrul. Ma intorc si cafeaua este gata. Pun cafea in cana oarecare si ameste zaharul cu lingurita oarecare, iar apoi ma asez pe un scaun oarecare. Imi aprind o tigara, sorb o gura de cafea si imi las capul usor pe spate, ma relaxez, dar imi vin ideile, ideile mele. Ele vor fi tot timpul ale mele.





Degeaba le am daca nu vor sa fie scrise[...]

Dialog fara sunete!

Privirea-mi este tintuita. Nu imi dau seama unde, dar nu pot misca ochii sa ma uit in jur sa vad unde. Nu pot misca ochii, nu pot misca mana, nu pot misca piciorul, Nu ma pot misca. Aud o voce. Mmmm ce voce suava. Dar cine este, ce spune? Nu conteaza, este atat de suava incat nu mai conteaza. Acea voce imi mangaie sufletul, deschide o poarta catre o lumina puternica. Ce e lumina aceea? Incerc sa intind mana, nu pot, ce se intampla cu mine? Vreau sa ating acea lumina, este atat de calda, vreau sa ma las purtat de ea.





Trezeste-te, ma auzi, trezeste-te!





Nu vreau, este atat de bine. Lumina este din ce in ce mai puternica, ma copleseste. Apare o imagine. Este seara. Vad o banca si un barbat pe banca. O femeie se indreapta usor spre banca. Se aseaza spre banca. Stai putin, sunt eu si femeia o tin minte, dar nu stiu cum o cheama. Vreau sa ii spun ceva. Buna! sau Te pot ajuta cu ceva? Dar nu ii spun nimic, pentru ca ea isi ridica usor degetul si il pune pe buzele mele. Imi spune sa tac. Tac, nu spun nimic. Spun





-Buna! in mintea mea. Ea da din cap in semn de salut. Ma intelege, vorbim fara sa scoatem un cuvant. Mai bine as avea grija ce gandesc, imi citeste gandurile.

-O seara frumoasa, aud dar ea nu si-a miscat buzele. Ma uit in stanga in dreapta, nu este nimeni. Ma uit din nou la ea.

Nu-i asa? Din nou acea voce, dar ea nu si-a miscat buzele. Privesc iarasi in jur si nu vad pe nimeni.

-Asa este, cerul este senin, se vad foarte multe stele.

-Imi plac serile astea. spuse ea ridicandu-si capul usor. Eu aveam privirea tintuita spre ea, nu imi venea a crede.





Am stat acolo impreuna pret de cateva minute, aveam impresia ca ne cunosteam. Poate in alta viata. isi intoarse privirea catre mine si ma lua de mana. Se ridica usor de pe banca, mana mea era legata de mana ei. M-am ridicat si eu, fermecat.

Pur si simplu corpul meu s-a ridicat de pe acea banca fara sa ii dau vre-un ordin. Facu un pas, corpul meu si el facu acelasi lucru, nu mai era corpul meu. Mai facu un pas si inca un pas, si pana sa imi dau seama eram in fata unui bloc. Era un bloc inalt. In fata blocului un parculet cu foarte multe flori. Cu toate ca era noapte, florile se vedeau foarte bine, parca straluceau in noapte. Cu mainile legate, a mea de a ei sau a ei de a mea am intrat in scara. Privire-mi era la florile care straluceau pana cand nu le-am mai vazut. Imi intorc privirea spre ea, observ ca in scara era intuneric, dar puteam sa o vad foarte bine, ii vedeam conturul. Parca si ea era una dintre acele flori care straluceau in intuneric. Avand privirea asupra ei nu mi-am dat seama unde eram. Ma uit in jur, eram intr-un apartament, banuiesc, era un living mare, cu o canapea din piele maro, in fata ei o masuta de sticla. Uitandu-ma prin camera observ un perete din sticla foarte mare. Ma indrept spre el si privesc prin acel geam. se vedea un parca mare cu multi copaci verzi si un lac in care sclipeau luminite. Eram fermecat. Ma trezesc din acea euforie atunci cand ajungea ea langa mine cu doua pahare de vin rosu. Eu nu beam vin rosu, imi crestea tensiunea. Dar corpul meu nu mai asculta de mine. Am intins mana, am luat paharul, am aruncat o privire catrea ea inchinand ea facu intr-asemenea si am baut. Pana sa imi dau seama paharele erau goale. Starea de beatitudine era din ce in ce mai mare.[...] Eram pe canapea, unul langa celalalt, paharele erau pline cu vin, iar. Sorbeam vin cu gura din pahar si pasiune cu privirea din ochii ei. Eram un vampir. Un vampir ce se hranea cu psiune. Un vampir nesatul. Eram un vampir nou initiat in aceasta stare de euforie. Imi lua paharul din mana si le puse pe amandoua, si pe al meu si pe al ei, pe masuta din sticla. Ma saruta, ma saruta usor. Eram intr-o stare de frenezie. Devenisem incontrolabil. Vroiam sa ii smulg hainele de pe ea in timp ce ma saruta. Se opri usor, imi facu semn ca nu, de parca stia ce gandesc. Ma relaxasem dintr-o data, dar starea de beatitudine inca era. Se ridica usor, cu mainile noastre legate inca o data, se indrepta spre o usa, eu eram in urma ei. Nu numai ca mainile noastre erau legate intre ele dar corpul meu afcea asta fara ca eu sa spun nimic. Intrasem intr-o camera ce parea sa fie a dormitor, cu un pat foarte mare, cu perne foarte mult, ce parea foarte comfortabil. Comfortabil dar nu pentru dormit. Stateam in picioare, amandoi, langa pat.





-Nu stiu ce se intampla, M-am trezit de dimineata el inca dormea. M-am dus sa pregatesc Micul dejun iar cand am venit sa il trezesc se uita pe tavan si nu raspunde, nu spune nimic.

-Are alergii ceva doamna? Vreo boala ceva despre care ar trebui sa stim?

- Nu stiu! Nici macar nu stiu cum il cheama.





Acum aud mai multe voci. Aud si vocea suava de mai devreme dar mai aud si niste vocei de barbati. Ma uit in jur nu era nimeni. Nu conteaza. Stateam in picioare, amandoi, langa pat. Ma saruta suav, buzele ei erau lipite de ale mele. Era mirific. Imi descheia camasa in timp ce ma saruta. Paltonul meu unde este? De cand nu il mai am pe mine? Camasa cazu. Cureaua era pe jumatate desfacuta, nu mai era, pantalonii alunecara. M-am lasat in genunchi fara voia mea, ii sarutam coapsele in timp ce ii desfaceam sandalele. Gemea, asta ii placea. Terminasem de desfacut sandalele, urcam usor in timp ce ii sarutam coapsele, ajunsesem la solduri, mainile imi erau pe fundul ei, incepusem sa strang, se onduia in mainile mele. Rochia ei era pe capul meu. Cu cat ma ridicam mai mult cu atat se descopera mai mult din corpul ei imbietor. Puse o mana pe spatele meu, corpul meu lua asta ca pe un semn sa se ridice, si asta facu. Cand am ajuns inapoi in picioare, ma impinse usor pana am ajuns la perete. Corpul meu, automat parca, se lasa usor in jos in timp ce ii sarutam corpul prin rochia ei de matase neagra. Cand am ajuns iar in genunchi, mi-am bagat capul sub rochie si incercam sa ii dau chilotii jos cu gura. Dupa cateva incercari nereusite , mana mea stiu ca trebuie sa ajute. Cu o mana o mangaiam usor pe abdomen iar cu gura si cu cealalta mana ii lasam usor in jos chilotii. Ma ridic, Nu imi dau seama ce se intampla, corpul meu are o minte proprie, gandeste singur si hotaraste ce sa faca. Deja ajunsesem ea lipita de perete, coapsele ei erau pe soldurile mele, o sarutam usor pe gat, bretele cazusera pe umerii ei ajutate de gura mea. Tabloul de langa noi se misca pe perete, dulapul si el batea in acelasi ritm cu noi tot ce mai era al meu mai era auzul, bum ....... bum ...... bum ..... bum .... bum ... bum .. bum . bum bum bum bum bum





-Pregatiti defibrilatorul!





[..] Eram deja in pat. Cand ajunsesem in pat? Ea era deasupra, se onduia, mainile mele erau peste tot pe corpul ei, ii palcea, se onduia din ce in ce mai tare, rochia nu mai era. Se onduia din ce in ce mai tare si mai repede, eram purtati de val. [...] -Liber. Corpul meu se onduia si el, facuse un semicerc pornind de la picioare pana la cap care erau pe pat, restul corpului era in aer, ne onduiam amandoi. Corpul meu se lasa usor pe pat, ea se onduia. [...]-Nu a mers, inca o data. Liber! Corpul meu brusc se ridica iar de pe pat, mai aveam pe pat doar picioarele si capul, se lasa iar jos, ei ii placea pentru ca se onduia din ce in ce mai tare, incercam sa tin pasul cu ea, aveam miscarile sincronizate. [...] -Mai incercam o data. Liber! Corpul meu s-a mai onduit icna o data, si am simtit ca o explozie, ea din gemut incepu sa tipe eu ma simteam descatusat, trecuse frenezia, trecuse euforia, trecuse starea de beatitudine. Imaginea incepu sa se schimbe de la margini spre centru. Ea disparuse, dar nu de tot, nu mai era langa mine, era intr-un colt, plangea. In imagine aparura trei barbati imbracati in salopete de cadre medicale. Ce s-a intamplat? Ce s-a intamplat? Vreau inapoi [..]

Inspiratia

Capitolul 9

Capitolul 9

*

Abonatul apelat nu poate fi contactat, Va rugam reveniti mai tarziu! The number you have dialed is n... La momentul respectiv acel numar era ultima speranta a sa. Incercase toate numerele de telefon pe care le avea ale ei. Dar nici unul nu era disponibil. Toate numerele la care sunase erau inchise, telefoanele, sau abonamentul. Pana si numarul de serviciu nu era disponibil. Era deschis, suna, raspunse cineva dar nu era ea. La capatul celalalt era un barbat. Asta il speriase. Ramase fara cuvinte dar se dovedise ca se speriase degeaba. Facuse schimb, de numere cu un coleg, iar acesta ii spusese ca nu avea numarul ei. Numarul ei era necesar unui numar limitat de persoane. Si putea alege cui sa dea numarul de telefon. Stia ca este mintit dar cu toata straduinta lui Daniel de a-l convinge pe barbatul de la capatul firului sa ii dea numarul nu avea parte de reusita. Pana la urma se lasa pagubas. Se gandi la alte variante. In timp ce vorbea la telefon cu acel barbat, isi nota pe o foaie o lista de nume si numere de telefon. in capul listei erau numerele ei de telefon la care ar fi putut fi gasita, doua numere personale, unul de serviciu mobil, unul fix. Incercase chiar si numarul de fax. Incercase hotelurile la care ar fi auzit ca ar fi statat. Nici o sansa. Al doilea nume pe lista era a Violetei, dar datat trecuta cand vorbise cu ea, spunea ca nu stie nimic de Amalia si ca nu avea nici un numar de-al ei, tot timpul o suna de pe alt numar de telefon. In continuare era o lista intreaga de nume si numere de telefon, ce ajunsese la doua foi. Prietene ale ei, prieteni comuni, colegi apropiati, era pe acea lista pana si numarul sefului ei. Ii trimisese deja cateva mailuri in care ii spunea sub diferite forme ca vrea sa vorbeasca doar "cateva minutele" si apoi ar fi lasato in pace. Asta spunea, dar in realitate stia si el ca ar fi facut orice numai sa se impace. Vazand ca nu avea nici un rezultat cu numerele ei trecu la al doilea nume de pe lista, Vanesa.
-Alo! raspunse destul de repede.
-Alo! Buna, ce mai faci?
-Bine, de fapt pot spune chiar foarte bine, acum ca m-ai sunat.
-De ce?
-Pai eram cu telefonul in mana si ma gandeam sa te sun sa vad ce mai faci. Nu am mai vorbit de ceva timp. Chiar vroiam sa te invit in oras sa mai stam putin la taclale si noi. Chiar imi era dor de tine.
-Sincer ma asteptam sa imi spui ceva de genul "E ora 2 noaptea, acum te-ai gasit sa suni?"
-Ce vrei? Mintile geniale gandesc la fel. Eram in acelasi gand. Sa nu imi spui ca si tu vroiai sa ma inviti in oras?
-Nu, chiar nu. Vroiam sa te intreb daca stii o modalitate sa iau legatura cu sora ta.
-Of, nici acum nu ai trecut peste?
-Sa spunem ca as vrea sa avem o ultima discutie. E bine?
-Daca ar fi asa ti-as da numarul ei. Dar ti-am spus, ca vorbesc cu ea numai atunci cand ma suna ea, si asta nu pentru ca nu as vrea sa vorbesc cu ea, cu sora mea, ci pentru ca numerele de pe care ma suna nu pot fi apelate inapoi.
-Da-mi acele numere, poate am noroc.
-Eu ti le dau dar, nu stiu cat noroc vei avea cu ele. O sa ti le trimit intr-un email. Dar cu iesitul in oras cum ramane?
-Da, cand vrei tu, numai sa imi trimiti aceel numere.
-Maine seara la ora 8? Sau mai bine spus diseara, spuse razand.
-Hai mai bine la ora 10, ca oricum noaptea nu pot sa dorm, cu ocazia asta imi mai ocup putin timpul.
-Cu atat mai bine, atunci ramane sa vorbim atunci. Te pup. Pa!
-Pa!
Se gandi sa nu iroseasca timpul, laptopul il avea deja langa el, pana cauta Violeta toate acele numere, le va scrie intr-un email si apoi sa il trimita va dura ceva timp. Nu uitase ca tehnologia ii ingreuna de multe ori viata Violetei in loc sa i-o usureze asa cum ar fi normal. Asa ca se gandi sa isi mai aduca o stacana de cafea si sa se apuce sa sune la celelalte numere de pe lista.

*

Se facuse ora 8 dimineata. Deja epuizase si cafeaua si lista cu numere de telefon. Sunase la fiecare numar de telefon de pe acea lista, se certase cu fiecare persoane, din cauza orei tarzii, dar fara nici un rezultat. Orice om, la acea ora tarzie, trezit din somn, exasperat de insistentele unui maniac ar fi cedat. Ori ar fi sunat la politie, ori iar fi dat numarul de telefon. Dar nu primise nici un numar de telefon. Primise de la fiecare un raspuns negativ plin de disperare care sa ii dea de inteles ca nu are nici un numar de telefon a Amaliei. Si nici politia nu venise. Deci nu se autosesizase nimeni sa ii puna piedici. Raspunsul era clar. Parca nu mai era pe pamant. Sau daca era nu mai avea nici o legatura cu vreunul dintre apropiati macar. Are nevoie de putin timp, se gandi el. Reciti iar mailul cu numerele de telefon pe care le primise de la Violeta. Le incercase pe toate. Nici unul nu suna, dar vroia sa le mai incerce o data pe toate. Dupa ce le mai incerca o data pe toate, se apuca instinctiv sa isi citeasca si restul de mailuri. Ajunse la un mail primit de la toateblogurile.ro, sari peste el, sterse toate mailurile care i se pareau a fi neinteresante. Se intoarse la mailul de la toateblogurile.ro si dadu click pe el. In mail vazu o reclama si se gandi sa il stearga. Dar ezita si nu stia de ce, nu intelegea. Citi mai bine si vazuse ca toateblogurile organiza un concurs "Best Story". Se gandi ca este soarta, destinul lui, el care nu credea in asa ceva. Era doar sarcasm in mintea lui, dar totusi citi continuarea. Si nu retinuse decat ca cea mai buna poveste castiga o excursie pentru doua persoane in Caraibe. Asta era perfect pentru el. Se gandi ca este un plan bun, si el intotdeauna se gandea si la alta varianta fata de cea pe care si-o dorea. Si facea asta doar ca sa se simta bine atunci cand nu ii ieseau planurile cum vroia. Isi inducea o alta posibilitate in asa fel incat sa creada ca asta isi dorea. In concluzie, daca ar fi castigat si s-ar fi impacat intre timp cu Amalia ar fi plecat cu ea, iar daca nu, ar fi fost o posibilitate de vindecare pentru el.
Iar de castigat era increzator, filacupoveste.ro avea destui cititori, si ceea ce il satisfacea era ca trebuia sa se inscrie cu linkul blogului sau si cu o poveste postata pe acesta. Nu isi publica articolele decat pe blogul lui. Problema lui era ca avea nevoie de o postare recenta, era ultima zi, trebuia sa scrie acum o poveste si sa o posteze.
Statea cu laptopul in brate, incerca diferite scenarii, isi puse cateva idei, dar le sterse. Facu la fel si cu altele. Se gandi ca are nevoie de o pauza. Drumul pana la magazin, cateva cumparaturi printre care cafea, drumul inapoi, prepararea cafelei si o tigara dupa era meditatia perfecta pentru el. Cele mai bune idei le afea in timpul altor operatiuni. Si exact asa facu.

*

"Zece ani. Aceasta este o poveste de zece ani si o viata. Zece ani suna mult timp cand aud. Dar cand ma gandesc au fost zece ani, plini de bucurii si de fericiri. Au fost zece ani pe care nu i-am simtit cand au trecut pe langa mine, pe langa noi. Totul a inceput cand eram mici. Eu eram un golan, care cauta oriunde sa se distreze si sa rada. eram tot timpul la coltul strazii, cu ceilalti copii de varsta noastra si faceam numai prostii. Ne luam de fete, de copii care veneau la scoala sa invete. Tu erai o fata care isi stabilise niste scopuri de la o varsta frageda. Invatai mult, pentru ati atinge acele teluri pe care le aveai. Si munceai si mai mult. Dar erai atat de frumoasa. Tin minte si acum ca ma evitai, pentru ca faceam glume la adresa ta si ca nu ma suportai in apropierea ta. Si nici eu. Pana cand ne-am certat la ora de engleza, iar profesorul ne-a obligat sa stam pana la sfarsitul orelor incuiati in laborator. Sa stati sa discutati pana va rezolvati problemele. II multumesc profesorului ca a facut asta. Am ajuns sa te cunosc mai bine, dar si tu pe mine. Nu mai faceam glume la adresa ta, chiar iti luam apararea, ma indragostisem de tine. Si asta a fost inca un inceput. Inceputul relatiei noastre. Au trecut an dupa an, ani in care profitam de orice ocazie sa mergem in parc, la muzeu, la teatru, la zoo, la gradina botanica, numai pentru a fi in preajma ta. Invatam numai pentru ca erai tu acolo, langa mine. Ma schimbasei. Apoi a venit momentul sa ne mutam impreuna. Parintii nostrii nu erau de acord. Dar noi tot am facut acest pas. Am muncit amandoi din greu. Am facut cariere, dar in tot acest timp ne-am rasfatat unul pe celalalt. Tot ce am facut, am facut impreuna, An de an ne-am bucurat unul alaturi de celalalt si asa s-au facut zece ani. Si daca zece ani suna mult timp, imagineazati cum suna o viata. Si nu oricum. O viata unul fara celalalt, pentru ca ne-am lasat ispititi. Acum fara tine nu vad decat o viata mizerabila, plina de esecuri, esecuri pentru ca nu esti langa mine sa ma bucur de impliniri. orice implinire este un esec daca nu esti tu acolo sa ma saruti pe frunte si sa imi spui Bravo, iubitul meu! Dar sunt hotarat sa acept o viata in iad pentru greselile pe care le-am facut. Si voi trai o viata in iad pentru ca am trait zece ani in rai alaturi de tine. O viata..."

*

Metitand dupa poveste, isi stia fiecare cuvant pe care il scrisese acolo, automat ca un robot inchidea ferestrele deschise pe ecranul laptopului. Ultima fereastra pe care o mai avea deschisa era fereastra mail-ului, cu doua mailuri noi. Deja avea un comentariu, si un raspuns de la toateblogurile.ro. Dar era prea obosit ca sa le mai citeasca acum. Obosit de ceea ce i se intampla in ultimele saptamani, dar mai ales il obosise povestea pentru ca il rascolise.

Capitolul 8

*

Telefonul suna. Oare de cat timp suna? Si cand adormise suna. Dar era singur in pat, afara se facuse lumina. Deci ori incepuse sa sune iar ori suna de cand adormise. Era foarte sigur ca telefonul nu suna de cand adormise. Si avea dreptate. Parca adormise cu cineva in pat. Cu cine? Ce facuse in noaptea precedenta? Nu isi amintea nimic. Tot ce isi mai amintea e ca mersese cu Vali la o petrecere, si acolo facuse cunostinta cu trei fete. Trei fete, dintre care nu isi mai aducea aminte numele nici uneia. Oare nu isi aduce aminte numele nici unei pentru ca visase? Sau era doar o mahmureala? In oricare situatie pentru el nu era bine deloc. Daca ar fi fost la petrecere cu o seara inainte, nu s-ar fi imbatat. Nu mai facuse asta din liceu. Si de atunci niciodata nu isi intrecuse limitele la care nu mai putea bea alcool. Si isi jurase ca nu va mai face asta niciodata. Asta ar fi insemnat ca si-a incalcat juramantul. S-ar fi putut intampla multe in seara respectiva. Multe pe care nu si le-ar ierta. Sau mai rau, multe pe care nu i le-ar putea ierta.Dar daca visase, atunci insemna ca a innebunit. -Asta nu suna bine. -Hi, am inceput sa vorbesc singur. Deci ori am facut o prostie, ori am innebunit. Telefonul se opri din sunat. Cu greu se ridica din pat, se aseaza pe margine. capul il durea rau. Nu stia unde si-a pus telefonul. Se uita in jos si observa ca este dezbracat. Deci nu am innebunit. In casa era dezordine, haine imprastiate. Hainele pe care le purtase cu o seara inainte. Acum stiu cu siguranta ca s-a intamplat ceva noaptea trecuta. Isi spuse el. Se gandi sa incerce buzunarele la pantaloni. Nimerise, telefonul era acolo. Avea trei apeluri. Un apel era de la Vali si celalalte doua erau de la Vanesa. Unul in seara precedenta si unul din dimineata cu pricina. -Cam tarziu nu crezi? Sau poate nu. Ar fi bine sa-i dau un telefon mai tarziu, sa ma las greu de gasit. Merse in baie se spala, umple chiuveta cu apa rece si se stropi cu ea pe fata si pe cap. Dupa zece minute de apa rece se gandi ca o cafea i-ar prinde bine, si ar fi bine sa porneasca de pe acum cafetiera, pana face un dus cafeaua ar fi gata. Cand ajunse langa cafetiera, observa cafea facuta deja in cafetiera iar pe ea era un post-it. Pe post-it era un numar de telefon si un mesaj. "Senzationala noapte, nu ai zice ca esti potolit. Suna-ma, Daca vrei. Ayane." -E clar, ceva s-a intamplat azi noapte. Si se cheama Ayane. Dupa un dus rece si o cafea tare voi dezlega misterul asta. Voi incepe de la Vali.

*

Acel dus il racorise, si ii improspatase un pic memoria, dar franturi. Cafeaua, cu toate ca nu intreaga, doar il trezise si il scapase de durerea de cap. Se gandi ca poate Vali il va lamuri. Forma numarul lui de telefon si astepta. Statea cu telefonul la ureche dar gandurile ii erau in alta parte. Parca nu ar fi asteptat sa raspunda cineva la telefon. sunetul telefonului nu il mai auzea, doar gandurile care ii veneau si ii treceau prin minte, Ayane, Vanesa, Amalia, despartirea de Amalia, ce s-a intamplat azi noapte. Nu se putea concentra asupra niciunui fapt. In mintea lui era o invalmaseala totala, poate ca ar avea nevoie de un psiholog sa isi mai puna din idei in ordine.
-Alo!? neprimind nici un raspuns se auzi iar -Daniel, ce faci ma omule, am auzit ca ai zguduit o lume.
-Alo, ce-am facut? nelamurit si trezit din vis, vrand sa intrebe cine e, dar isi aminti ca el sunase.
-You rock man, mi-a zis Ayane ca esti bestial. A zis ca te mai vrea o data. Ce dreacu le faci ma. Nu stiu, eu fac asta de o viata, si tu revii dupa zece ani in care dormi, si nu ai parte decat de aceeasi ... femeie, tot timpul, si tot tu esti zeul?
-Ce-am facut?
-Esti back in business ma, fetele te vor.
-Cum sunt?
-Back in business, pe val, girls love you.
-Aaaa, de ce?
-Pentru cum ai prestat aseara, tipa a dat zvon in tara ca ar fi un nou armasar pe piata.
-De ce ar face asta? Daca as fi prestat bine, de ce nu ar fi tacut din gura sa ma tina pentru ea?
-Pentru ca e o intelegere in liga in care se afla ea.
-Liga?
-Da omule, este un grup destul de mare de fete si vorbesc despre barbati si numai. Ele stiu fiecare barbat si totul despre el. Eu am avut nevoie de destul de multe nopti ca sa ajung pe buzele lor, iar tu se pare ca nu ai avut nevoie decat de o noapte. Bravo. Dar ai grija, ca dupa cum te cunosc eu pe tine, tu inca mai ai sperante la Amalia, si sa nu se ajunga la ea. Daca se ajunge la ea, nu mai ai nici o sansa cu ea. Toate fetele din oras stiu de grupul asta, si cine a ajuns sa fie vorbit in acel grup se stie de ce.
-Da, inteleg ce spui. Dar sper sa se opreasca undeva, si destul de curand.
-Bro' tre sa prestezi unde trebuie. Ce vrei tu e o favoare, mare, pe care nu o primesti de la oricine. In fine te descurci tu, esti baiat mare, daca ai nevoie de ceva si te pot ajuta, call me. Eu am putina treaba.
-Stai putin. Stii cumva ce s-a intamplat aseara? Ca nu imi aduc aminte foarte multe?
-Poftim? Nici macar nu iti aduci aminte? Daca se aude si asta o sa fii un Hulk pentru ele. Eu cand am plecat, tu erai acolo cu Ayane, dar din sursele mele stiu ca ai ajuns cu ea acasa si ceva ati facut altfel....
-Am inteles, mersi mult, hai ca nu te mai retin. Salut!
-Bafta multa.
Convorbirea cu Vali mai mult il speriase. Era clar ca noaptea trecuta se intamplase ceva, dar isi amintea foarte putin. Si ce isi amintea era vag. Isi amintea ca a fost cu Vali acolo. Isi amintea ca a facut cunostinta cu trei fete, dintre care una se numea Ayane. -Ce nume ciudat, pare un nume inventat de parinti. Isi dadu seama ca vorbise cu ea despre nume. Cu greu si cu multa cafea isi aminti seara pana cand au ajuns acasa dar cu goluri. Ce se intamplase acasa nu isi aducea aminte. Incerca sa o sune pe Amalia, dar telefonul ei era inchis. Se gandi, telefonul inchis, nici un semn, sunt pe buzele femeilor din Liga cum s-o numi ea, o tipa mi-a facut cafea cu numarul ei de telefon pe cafetiera, alta m-a sunat de 2 ori intr-o noapte. Ce-i de facut? Ar fi bine sa incep prin a suna o persoana. Formase numarul de telefon, telefonul incepu sa sune. Acum era atent, nu era distras.
-Alo! Buna Daniel.
-Buna, imi pare rau ca am sunat asa tarziu.
-Nu face nimic, eu ma bucur ca ai sunat. Mai bine mai tarziu decat niciodata.
-Asa este.
-Stii ca eu sunt mai directa. Deci?
-Da stiu, deci ce?
-Din cate imi aduc aminte, trebuia sa ne vedem.
-Fara sa mai cautam scuze si trecand peste faptul ca amandoi am sunat si nici unu nu a raspuns cel mai bine ar fi sa stabilim acum o intalnire. Ce zici?
-Eu nu mai am rabdare. Ma pregatesc si intr-o ora sunt la tine.
-Nu ma asteptam sa fie atat de curand. Dar imi convine, si eu eram nerabdator.
-Hai sa nu mai pierdem timpul la telefon, te pup si ne vedem la tine.
-Ai dreptate, te pup si eu.
Cursul acestei discutii il luase prin surprindere. Se astepta sa ajunga cu ea in pat, dar nu asa de repede. Intalnirea pe care o stabilisera, mai exact prima lor intalnire avea sa fie acasa la el, deci in pat. Suna bine, gandi el. Luandu-si o marja de eroare, chiar daca femeile de genul ei intarziau, se gandi ca are patruzecisicinci de minute la dispozitie sa stranga putin din dezordinea din casa si sa se pregateasca. Sa adune toate lucrurile care nu erau in ordine in casa si sa le inchida in dormitorul pe care nu prea il folosea ii lua douazeci de minute. In zece minute facu un dus, iar celelalte cincisprezece le folosi sa isi aleaga hainele cu care sa se imbrace. Mai mult durase sa isi aleaga hainele decat sa se pregateasca. Dupa ce termina tot ce isi propusese rasufla usurat deoarece isi alesese timpul perfect. Sunase la usa si isi dadu seama ca Vanesa ajunsese cu cincisprezece minute mai devreme. Deschizand usa o voce suava ii spuse:
-Imi cer scuze ca am ajuns mai devreme decat am spus, dar nu mai aveam rabdare.
-Ma bucur ca ai ajuns mai devreme, nici eu nu aveam rabdare.
Era imbracata cu o bluza alba foarte decoltata, fara sutien deoarece sfarcurile se vedeau prin ea, o fusta destul de scurta, alba si aceasta, fara chiloti spera si gandea in acelasi timp Daniel si o pereche de pantofi albi de lac. Intr-o mana avea o pereche de ochelari albi cu lentile mari. negre, iar in cealalta mana avea o sticla de vin rosu.
Daniel o pofti inauntru. Vanesa intra, ii intinse sticla si ii spuse, muscandu-si buza.
- Am vrut sa o desfac acasa, sa nu mai pierdem timpul
-Nu-i nimic, putin suspans face bine. Lua sticla se indrepta spre bar, scoase un tirbuson si desfacu sticla. Puse vin in doua pahare mari de vin, mai mult decat se pune de obicei. Le baura pe nerasuflate amandoi. El se gandi ca mai are nevoie de unul si turna amandurora pana la acelasi nivel. Le baura si pe acestea fara sa spuna nici unul nimic, doar privindu-se unul pe celalalt, poftind unul la celalalt. Amandoi vedeau dorinta in ochii celuilalt si nu numai in ochi. Corpurile lor erau ca niste foi scrise cu aceleasi cuvinte vreau, doresc, acum. Vanesa se apropie usor de el, il saruta, asta ii placea lui Daniel. Felul in care era sarutat i se parea cunoscut. Apoi pe gat, cobora pe piept, Daniel era in extaz. Felul in care era sarutat il scotea din minti. Ba nu, il scotea din corpul sau. Il lua de mana, se indrepta spre dormitor, de parca stia unde este dormitorul, impinse usa intra in camera iar apoi il trase si pe el. Cu o mana isi smulse bluza de pe ea, iar cu cealalta decheie fusta lasand-o sa alunece usor pe pielea ei, iar apoi incepu sa il dezbrace si pe Daniel. Cu fiecare miscare pe care o facea cu atat il saruta mai apasat. Fiecare loc dezvelit era acoperit cu sarutarea ei. Daniel simtea ca explodeaza. Ceva era cunoscut in aceasta senzatie, dar nu stia ce. Nu il interesa. Se lasa in voia acelei fete. Dupa ce il dezbraca, il impinse pe pat, lui i se parea ca aluneca in puf, nu ca ar cadea. I se parea ca aluneca, dar si aluencatul acelea era in reluare. Se urca pe el, incepu sa se frece de el, in timp ce il mangaia pe piept, il saruta pe gat, pe ureche. El era neputincios.Vanesa incepu sa se miste din ce in ce mai tare. Daniel se dezmierda, observand ca se poate misca, incepu sa se miste si el contra ei. Continua asa un timp pana cand incepu Vanesa sa geama. Dupa ce se opri din gemut o lua pe sus si o intoarse cu spatele la el. Repetara aceleasi miscari, o saruta pe spate si o mangaia pe coapse. Continuara in diferite pozitii, inca vreo doua ore, pana cand simti ca nu mai poate, ca obosise. Se intinse in pat, nici unul nu spunea nimic, doar se mangaiau. Acum incepuse sa isi dea seama. Totul ii parea cunoscut. Isi aminti ca si seara trecuta totul se intamplase la fel. Totul in jur si tot ceea ce se intampla ii era cunoscut, pentru ca orice facea, cu oricine facea, ii aducea aminte de Amalia. Amalia. Totul este perfect, casa, ambianta, vinul, patul, el, dar nu este fata potrivita. Vanesa ii spuse mangaindu-l si sarutandu-l pe frunte. -Stiu la ce te gandesti. el nu apuca sa spuna nimic. Nu putea sa spuna nimic. Ea isi daduse seama si el stia. Vanesa se ridica si in timp ce se imbraca, observa ca avusese dreptate nu avea chiloti, ea ii spuse.
-Ai fost senzational, de fapt esti senzational. Mi-ai oferit acum o partida de sex de neuitat. Si pentru asta, voi fi pestisorul tau de aur. Banuiesc ca ai auzit ca esti cautat de acea Liga.
-Da. un da scos cu greu din gura lui.
-Ei bine stai linistit pentru ca eu sunt printre membrele de elita ale acelui club. Vei fi taiat de pe lista. Asta este prima dorinta pe care ti-am indeplinit-o. A doua dorinta este o informatie. Lumea este mica, eu stiu ca tu esti detinatorul acelui blog, filacupoveste.ro, iar cel de care ii place Amaliei este o persoana virtuala si anume cel care scrie pe filacupoveste.ro. Vanesa terminand sa se imbrace, fara sa mai spuna nimic, fara sa mai gesticuleze, fara "te pup" sau fara sa mimeze un pupic, se intoarse si pleca. Daniel ramase intins in pat, asa cum era de cand incepuse Vanesa sa vorbeasca, iar gandurile erau singurele care mai miscau in corpul lui.

Pentru Capitolul 9 click aici!

Pentru comentarii mai jos!

Capitolul 7

*

Ajuns acasa gandul ii statea la Vanesa. Oare a trecut asa de repede peste drama dintre el si Amalia? Nu, nu a trecut. Se ganda la Vanesa, dar plimbandu-se prin casa o vedea pe Amalia. In interiorul lui se ducea o lupta crancena. Mintea ii spunea Vanesa, dar inima ii urla, Amalia. Dar acum nu il mai interesa ce striga inima. Pentru ca avea la ce sa se gandeasca. Avea ceva care sa ii ocupe timpul. Credea ca numai asa putea depasi aceasta criza, aceasta perioada grea prin care trecea. Credea ca numai o alta femeie ar putea sa ii scoata din inima acea femeie, acea femeie care ii umpluse zilele si noptile timp de 10 ani. Se gandea ca au fost destui care au trecut prin ceea ce trece el acum. Dar oare cum au trecut ei peste? Unii se cufundau in alcool. Dar lui nu ii placea alcoolul. Credea despre alcool ca trebuie consumat cu masura. Altii isi canalizau toata energia pentru munca. Reuseau sa treaca prin acel foc, dar nu mai aveau viata persoanala. Cunostea multi oameni, de succes care trecusera prin aceasi situatie ca si el dar tot ce mai aveau era munca. Si el isi dorea o famile, sotie, copii. O asemnea viata nu era pentru ell. O numea Viata fara viata. Plus ca el de la o periaoda isi ignorase total munca. Contractele pe care le avea deschise, le transferase unor subordonati sau le inchisese din fiece motive. Si acum practic nu avea nimic de facut. Multi nu reuseau sa accepte soarta, sa accepte ceea ce le-a fost dat si se sinucideau. El stia ca asa ceva este de neconceput. De cand constientiza el viata, spunea despre cei care se sinucid, ca sunt niste lasi. Si ca nu erau demni de viata. Dar el nu era un las. Chiar daca era foarte greu sa treaca prin acest foc. Pentru ca era un foc, un foc al pasiunuii pe care o avea pentru Amalia. El stia ca poate. Isi daduse singur doua variante, ori avea sa treaca peste si sa isi refaca viata, ori va face tot ce ii sta in putinta pentru a o recuceri. Incercase sa ia legatura cu ea dar nu reusea. Nemaivazand ce ar putea sa faca pentru a o recuceri pe Amalia, va trebui sa incerce sa treaca peste, chiar daca nu va reusi, el va incerca macar si pentru asta soarta o adusese inaintea lui pe Vanesa. -Da, Vanesa, ce-ar fi sa o sun sa o invit in seara asta in oras? Atat, nimic mai mult. O invit in oras, nu ma gandesc ce o sa facem, pur si simplu las sa vina de la sine totul. Sa vedem ce va iesi. in acest moment energia lui era limitata. Nu isi permitea sa consume prea multa cu Vanesa. Chiar daca simtea ca ea il va ajuta sa treaca cumva peste problema pe care o avea, vroia sa aiba energie pentru "situatii de urgenta". Asta era felul lui de a fi. Nu-i timp de pierdut si puse mana pe telefon. Forma numarul, suna, dar nu raspunde. -La naiba si cu ea! se uita la telefon si intra in agenda. Se gandea, ca daca nu Vanesa atunci altcineva. Dar ii veni o idee si mai buna. Se gandea sa iasa in oras dar nu cu o femeie, sa iasa cu baietii sa mai petreaca putin timp, si daca tot ar fi facut asta poate agata ceva. Asta ar fi fost si mai bine. Cineva pe care nu cunostea, cineva care nu ii cunostea situatia, problema si mai important, o persoana de care nu ava cum sa afle Amalia, asta in cazul in care s-ar fi impacat. Pentru ca el inca mai spera sa se impace cu ea. Se gandea la Vanesa, se gandea la alte fete, oricare alta fata, dar Amalia avea locul ei special, un altar in inima lui. Rasfoi toata agenda, o luase de la capat si cand se apropia de sfarsit, Vali. -Da, Vali este persoana potrivita cu care sa ies in oras. Vali este unul dintre prietenii lui vechi. Se cunosc din liceu, au trecut prin multe impreuna, dar l-a lasat balta de cateva ori cand avea nevoie mai mare. Si din cauza asta nu era considerat de Daniel unul dintre cei mai buni prieteni ai lui. Dar era burlacul care isi facea de cap cu toate femeile cu care avea ocazia. Si stia sa le aleaga. Pe langa faptul ca toate erau modele, vedete de televiziune si cantarete, avea exigente fizice. Si era laudat ca se puteau numara pe degetele de la o mana femeile care l-au refuzat. Deci in cazul asta Vali era alegerea cea mai buna.-Alo, Vali! -Alo, da. raspunde cu o voce amortita.-Dormeai?-Mrr, da, cine e? era atat de prins in somn incat nici numele de pe displayul telefonului nu l-a vazut.-Daniel sunt, Daniel Stoianov.-Ce faci omule? Nu te-am vazut de o vesnicie. Te-am sunat zilele trecute, dar nu ai raspuns. Am auzit ca ... esti liber de contract.-Scuze ca nu am raspuns, dormeam si cand am vazut ca m-ai sunat era devreme, tu dormeai la ora aia. Si referitor la contract, da asa este, chiar din cauza asta te sunasem, sa iesim sa bericim si noi ceva.-Da, cum sa nu. Cat este ceasul? -E ora 5.-Omule, fi atent aici. Acum e 5, mai dorm si eu un pic, ma trezesc fac un dus, si apoi vin la tine. Mergem mancam ceva si apoi la 10:30 avem intrare la un party. Chiar ma gandeam pe cine sa iau cu mine, pentru ca m-au invitat trei fetite si stii ca limita mea e doua. Gata asta ti-e programul.-Ce program?-Ce nu intelegi? Pe la 8 sunt la tine, u esti gata de plecare, mergem mancam ceva, facem planul de bataie, iar la 10:30 suntem la party. Ne destrabalam acolo cu fetele, si dupa, plecam tot cu ele. Iar apoi totul vine din Rai. Comprende amice? nu vorbea nici o limba straina dar folosea diferite cuvinte din alte limbi.-Da, da am inteles. Pai ramane sa vorbim la mine.-Acum lasa-ma sa dorm. Salut.-Salut.

*

-Esti gata?-Aproape.-Ce-i cu hainele astea? spuse Vali razand. Omule tre' sa vezi moda. Astea nu se mai poarta.-Ce au hainele mele?-Omule astea zici ca sunt ale lu' strabunicu! Ia da sa-ti vad dulapu'.-Dar ce au hainele astea?-Yo man, dureros, tre' sa iti schimbi garderoba. Nu, nu, nu, hmm, nu da. Deci fii atent, te imbraci cu tricoul asta, iti iei sacoul si raman pantalonii, iar de incaltat am eu o pereche de tenesi la moda in portbagaj, eu ii tin pentru orice eventualitate la mine.

*

-Ori am imbatranit eu, ori cand eram eu tanar nu se asculta muzica asa tare.-Omule ai imbatranit tu, si doar tu. Cand eram noi tineri, de fapt cand erai si tu tanar, tot la fel se asculta. Si nu mai fi asa incordat. Relaxeaza-te, simte muzica, altfel, no pasarica for you tonigt.-Ce-i cu tine? Ai invatat engleza? tu nu stiai decat sa injuri in engleza. Si nici injuraturile nu erau corecte.-Nici acum nu stiu, dar astai moda omule, asculta la mine, romana dispare. Vom vorbi cu totii numai engleza.-Not me, not me! Spune Daniel razand.-Fii atent aici, Vezi fetele alea de la bar? Alea imbracate in fuste scurte?-Mai bine spus alea dezbracate.-Alea, alea. Ele sunt cursele noastre in noaptea asta. Believe me femeile sunt strong. Nu te misca, ma duc sa le aduc la masa.-Nici nu aveam de gand, scaunele astea abea poti sa stai pe ele, daca ma misc o sa cad.*-Fetelor, el este Daniel. Daniel, ele sunt Gabi, Roxi si Ayane.-Imi pare bine!-Mai ales mie. Am auzit foarte multe lucruri interesante despre tine. spuse Ayane aproape soptindu-i la ureche. -Eu? Lucruri interesante? Ce-ai mintit Vali despre mine?-Vorbeste mai usor, sa nu auda celelalte fete ca vor sari pe tine. Si nu vreau sa am rivale. In seara asta cel putin te vreau doar pentru mine. Am inteles ca vei fi insotitorul meu, si nu vreau sa ma dezamagesti plecand cu altcineva.-In cel mai rau caz cu Vali. raspunse amuzat Daniel. Si, spune-mi ce lucruri interesante ai auzit despre mine?-Am auzit ca erai un armasar, un macho, unul adevarat. Unul mai bun decat Vali. Ca aveai orice fata vroiai la picioare.-Mituri. Asta era acum zeci de ani. Am fost potolit de cineva. gandul ii sari la Amalia. Oare ea ce facea acum? Oare si ea flirta cu alt barbat, exact in acest moment, sau poate, mai rau. Multe idei ii veneau in minte. Dar se trezi cand o auzi pe Ayane.-Orice fiara se poate trezi. Tipa respectiva doar te-a adormit, eu o sa te trezesc, stiu ce fac. Tipa? Cum isi permite sa vorbeasca despre Amalia mea asa? Stai putin. Nici macar nu mai este Amalia mea si poate asa ar trebui sa gandesc despre ea. "O tipa din viata mea."-Sa speram ca ai dreptate. Iti promit ca voi face in asa fel incat sa plec cu tine in seara asta. Atat timp cat te vei revansa, si ... ma vei trezi.-Atunci putem spune ca facem o afacere, in afaceri intoteauna imi pastrez cuvantul.-Deci facem afacerea.Toata seara au petrecuto impreuna. Ayane il aproviziona cu alcool. Bause atat alcool cat nu credea ca ar fi baut in toata viata lui. Incercase toate tipurile de cocktailuri pe care i le adusese Ayane. Si spre mirarea lui nu i se facuse rau. Nici macar cand fumase ceva ce credea ca ar fi marijuana. Marijuana mai fumase o singura data in viata lui dar nu isi mai aducea aminte cum este. Atunci i se facuse rau, vomitase, Dar acum se simtea bine, chiar avea o stare de euforie. Ceva lipsea. Dar nu il interesa. Se simtea bine, ii placea, nu stia ce este dar ii placea.-De la ce vine Ayane?-De la ce vine Daniel?-Cine stie?-Cine stie?-Ma ingani?-Ma ingani?Dar nu il ingana. Credea ca vorbeste cu Ayane, dar nu vorbea cu ea. Se intampla in mintea lui. Incerca sa vorbeasca cu ea, dar nu reusi. Isi dadu seama ca bause prea mult, sau poate era de la ceea ce fumase. Nu mai conta, stia doar ca trebuie sa puna stop. Se uita dupa Vali, dar nu era acolo. El probabil plecase cu acele doua fete. Se apleca spre Ayane si cu greu ii sopti -Ar trebui sa plec spre casa.Ayane dandu-si seama ca intrecuse masura, cu toate ca bausera amandoi la fel de mult ii spuse: -Desigur, dar sper ca nu ti-ai uitat promisiunea?-Nu, nu am uitat. Doar ca nu cred ca as fi in stare sa te ajut cu nimic.-Tu nu trebuie sa fac nimic, Voi avea eu grija de toate.Se indreptare spre iesire, unde cu greu ajunsesera, din cauza aglomeratiei. Dupa ce au ajuns afara au stat cateva minute. Era rece, Daniel incepuse sa isi revina. Pesemne ca Ayane stia ce face. Oprira un taxi, se urcara in el, iar Daniel dupa ce spuse unde sa ii duca intreba si de data asta chiar ii reusi-De la ce vine Ayane?-Nu stiu daca vine de la ceva anume. Si nici nu am auzit pe altcineva cu acest nume. Tot ce stiu despre istoria numelui meu este ca parintilor mei le-a placut cum suna si numele asta mi l-au pus. Si mie imi place. Tot restul drumului in taxi au vorbit despre nume si au dezbatut toate teoriile posbile. Au oprit cu putin inainte de casa lui Daniel sa mai faca o plimbare.

*

Ajunsi la Daniel, totul se intampla destul de repede. Ayane chiar stia ce face. Ii facu un cocktail care il puse pe picioare pe Daniel, de parca nici macar nu bause. Apoi se apropie usor de el, il saruta, asta ii placea lui Daniel. Felul in care era sarutat i se parea cunoscut. Apoi pe gat, cobora pe piept, Daniel era in extaz. Felul in care era sarutat il scotea din minti. Ba nu, il scotea din corpul sau. Il lua de mana, se indrepta spre dormitor, de parca stia unde este dormitorul, impinse usa intra in camera iar apoi il trase si pe el. Lasa rochita pe care o avea pe ea sa alunece usor pe pielea ei, iar apoi incepu sa il dezbrace si pe Daniel. Cu fiecare miscare pe acre o facea cu atat il saruta mai apasat. Fiecare loc dezvelit era acoperit cu sarutarea ei. Daniel simtea ca explodeaza. Ceva era cunoscut in aceasta senzatie, dar nu stia ce. Nu il interesa. Se lasa in voia acelei fete care asa cum ii spusese mai devreme, stia ce face. Dupa ce il dezbraca, il impinse pe pat, lui i se parea ca aluneca in puf, nu ca ar cadea. I se parea ca aluneca, dar si aluencatul acelea era in reluare. Se urca pe el, incepu sa se frece de el, in timp ce il mangaia pe piept, il saruta pe gat, pe ureche. El era neputincios. Nu putea intelege cum ai putea trezi o fiara cu ajutorul altei fiare. Ayane incepu sa se miste din ce in ce mai tare. Daniel se dezmierda, observand ca se poate misca, incepu sa se miste si el contra ei. Continua asa un timp pana cand incepu Ayane sa geama. Dupa ce se opri din gemut o lua pe sus si o intoarse cu spatele la el. Repetara aceleasi miscari, o saruta pe spate si o mangaia pe coapse. Acum incepuse sa isi dea seama cum putea terzi o fiara cu ajutorul altei fiare. Tot ce era nevoie era o fiara rabdatoare. Continuara in diferite pozitii, inca vreo doua ore, pana cand simti ca nu mai poate, ca obosise. Se intinse in pat, nici unul nu spunea nimic, doar se mangaiau. Tacerea fiind sparta de sunetul unui mobil, mobilul lui. Dar nu il interesa. Se simtea bine asa. Era multumit. Dar adormi cu o intrebare in cap "De ce ii este totul  cunoscut?"

Pentru Capitolul  8 click aici!

Pentru comentarii mai jos!

Partea I Capitolul 6

*

Ea nu ii raspundea. Si nu ii raspundea nu pentru ca nu ar fi vrut sa ii raspunda, sau pentru ca nu putea. Nu ii raspundea pentru ca nu era acolo.
Oamenii treceau pe langa el si spuneau: "Saracul, atat de tanar si deja a innebunit. Oare ce l-a adus in starea asta?". Dragostea, iubirea, o femeie il adusese in starea in care era. O femeie il otravise. Ii otravise sufletul. Se uita de jur imprejur si vedea toti acei oameni care se uitau la el si treceau mai departe. Se uita cand la iubita lui cand la cei din jur si vedea cum imaginea iubitei sale paleste. Si asta il trezi. Realiza ca in tot acest timp, cand statea in pat, cand gatea, cand mergea pe strada, cand se plimba pe aleile Gradinii era singur. In mintea lui era cu ea, dar doar in mintea lui. Nici macar pe "aleile lor" nu era cu ea. Era tot singur. toti trecatorii il compatimeau. Dar el nu avea nevoie de compatimire, de mila. El avea nevoie de o palma. O palma din partea vietii care sa il aduca la realitate. Si atunci palma destinului, asa cum ii spuse el, il lovi. Si vazu pe cineva. Cineva cunoscut. O femeie, Vanesa. Vaneasa era o prietena a Amaliei, careia niciodata nu i-a fost rusine sa spuna ca se simtea atrasa de Daniel. De fiecare data cand se ivea ocazia ea spunea senina: E un armasar, si ... as petrece nitel timp cu el. De fapt as fi petrecut, daca Amalia nu ar fi fost prietena mea.
Isi spuse in sinea lui. Da, asta este antidotul. Vanesa este un medicament impotriva drogului numit Amalia. Este frumoasa, arata bine, pot pune pariu ca este buna in pat. asta avea sa vada mai tarziu. Si pe deasupra e si fata de casa. Ce ma gandesc la asa ceva? Nu vreau sa o iau de nevasta, vreau sa scap din sevraj. Cu riscul de a lua un drog mai periculos. Spunea mai periculos, pentru ca nimeni nu scapa din mainile Vanesei decat daca vroia ea, si cel care incerca sa faca asta fara acordul ei, fara sa gaseasca o cale de a o convinge, era vai de el. Terminase Facultatea de Psihologie, si pentru aprofundare mai facuse cateva cursuri in Franta. Cu stilul ei de femeie versata, Facultatea de Psihologie si cine mai stie ce cursuri era o adevarata vipera. Dar o vipera care atunci cand scuipa venin, omora incet si sigur. Daniel spera sa nu il fi vazut si ea in starea in care era. Observase ca era doar in trecere pe acolo si era cufundata in alte ganduri. Ganduri ce nu puteau fi deranjate de orice nebun. Cu toate ca el nu era orice nebun. Se gandi ca nu are nimic de pierdut. Era deja tarziu pentru el, deja pierduse ceva foarte important asa ca nu mai conta. Isi aranja putin hainele si se indrepta spre ea. Aproape fugea, Vanesa deja avea o distanta considerabila si pe langa asta mergea si destul de repede.
-Vanesa! Vanesa. nu auzea. Mari putin pasul si apoi mai incerca o data. Vanesa! de data asta reusi. Vanesa auzise pe cineva strigando dar nu era sigura din ce directie, asa ca se opri in loc. Apoi vazu cine o strigase. Cand ii intalnise privirea lui Daniel se lumina putin la fata, fapt acre nu a scapat neobservat de Daniel, asta facand sa ii creasca si orgoliul si siguranta de sine.
-Buna Daniel! Scuze nu te vazusem.
-Nu-i nimic. Ma bucur ca te-am vazut eu. Era pacat sa trecem unul pe langa celalalt si sa nu stam de vorba macar 5 minute. Sau daca nu te grabesti sa mergem sa bem o cafea, ca eu unul am nevoie de una, si singur nu merge.
-Dar de ce singur? Amalia este la munca? facand cativa pasi micuti spre iesire, semn ca s-ar grabi.
-Cum nu ai aflat? Ne-am despartit, sau cel putin ea a luat decizia asta. Deci nu am cu cine.
-Sincer ma cam grabeam, dar afland asta, sunt sigura ca cel mai bine ar fi sa stau nitel cu tine. Cu siguranta ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti. In cazul asta vino sa te pup si sa ne indreptam spre o cafenea. Se apropie de el si il pupa pe obraz, dar durase mai mult decat un mic pupic.

*

-Hai sa trecem direct la subiect, ce spui?
-Depinde la ce subiect!
-Amalia?!
-Ce e cu ea?
-Spune-mi ce s-a intamplat? De ce v-ati despartit?
-Pai, nu e mare lucru de spus. Se racise de mult relatia noastra, de fapt, de mult impropriu spus, de la o perioada. Ne vedeam din ce in ce mai rar, petreceam putin timp impreuna, de fapt timpul pe care il mai petreceam impreuna era cel in care ne nimeream amandoi acasa si atunci ne gaseam cate ceva de lucru numai ca sa nu vorbim. A plecat intr-o delegatie cateva zile si cand s-a intors, exact in ziua cand implineam 10 ani impreuna, s-a intamplat "minunea". Eu ii pregatisem haine, mai exact rochia in care se imbraca de fiecare data cand sarbatoream ceva, facusem rezervare la restaurant, vorbisem sa ne cante muzicantii melodia noastra, dar ea a venit cu ideea despartirii pregatita. A intrat in casa, eu eram fericit pentru ca reusisem sa pregatesc totul, pana sa vina. Si imi spune "Vreau sa ne despartim" fara nimic altceva. Am inlemnit si nu mai stiam ce sa zic. Cam asta a fost toata intamplarea. Dar lasa, asta este de domeniul trecutului, traim in prezent. Tu ce faci? Cum o duci? Este totul bine? Mai esti cu italianul ala, Fernando?
-Spaniol, Fernando nici macar nu este nume italian. spune razand. Nu, nu mai suntem impreuna. Oricum nu ar fi mers intre noi. Sa zicem ca a fost doar un capriciu. De fapt de ce sa zicem, chiar a fost doar un capriciu, gandurile mele erau la altcineva. Uite tu spui ca problema ta este de domeniul trecutului, de ce aduci si tu vorba de trecutul meu? Nu mai conteaza trecutul, suntem amandoi aici, hai sa lasam trecutul si sa petrecem prezentul. Avand in vedere ca acum nu am mult timp, trebuie sa merg sa rezolv cateva probleme. uitandu-se la ceas. Dragul meu nu mai pot sta, dar promite-mi ca zilele urmatoare ma vei suna si vom merge impreuna sa... sa spunem ca, sa petrecem putin timp impreuna. Sa trecem impreuna peste problemele noastre. Vanesa accentua cuvantul impreuna de fiecare data cand il pronunta. Asta le adusese zambete amandurora. Se vedea sclipirea din ochii lor. Vanessa, pentru ca putea in sfarsit sa aiba parte de ceva interzis. Ceva ce isi dorea foarte mult. Si acesta era Daniel, in ochii ei in acest moment Daniel era un obiect, o jucarie. Era ca un copil care isi dorea foarte mult o jucarie iar acum avea sansa sa o primeasca. Si nu ar fi ratat ocazia asta pentru nimic in lume. Iar Daniel, Daniel sper sa treaca peste durerea pe care i-o lasase in suflet Amalia. Stia ca Vanesa il doreste, stia ca il doreste de foarte mult timp, dar nu stia ca pentru Vanesa urma sa fie viitoarea ei jucarie. Si chiar daca ar fi stiut, pe Daniel nu il interesa. Spera doar ca toata dorinta Vanesei de a-l avea, sa o duca la extrem incat sa il faca sa se simta mirific, da mirific este cuvantul care ii venea lui in mintea. Cu toate ca era constient ca nu este un cuvant potrivit, credea in acest lucru. Rationalismul si dorinta duceau o lupta crancena inlauntrul sau. 
Tacerea dintre cei doi, in timp ce aveau acele ganduri perfide, era de banuit. Amandoi realizau ca fiecare gandeste egoist in acel moment, dar nu mai interesa pe nimeni. Amandoi ar fi vrut sa elimine tacerea, pentru ca nu era loc si moment pentru tacere era un moment, in care fiecare ar fi vrut sa nu lase loc de indoiala ca urma sa fie ceva intre ei. Pana cand Vanesa uitandu-se iar la ceas spuse:
-Imi pare rau, dar nu mai pot sta. Promite-mi ca ma vei suna si ne vom vedea zilele urmatoare.

-Promit! Doar doua secunde sa cer nota si te voi conduce. Si eu voi pleca spre casa. ceru nota, chelnerul parca stia ca va primi un bacsis gras, pentru ca a fost foarte prompt, lucru care chiar se intampla, iar apoi iesisera din local. O conduse pana la un taxi, unde de data asta el venise cu pupicul "scurt", iar apoi se indrepta pe jos spre casa.

Pentru Capitolul 7 click aici!

Pentru comentarii mai jos!

Partea I Capitolul 5

*

-Pentru ca... Nu stiu. Nu stiu ce a fost in capul meu. Am fost un prost. Incepusem sa iubesc o iluzie, nu mi-am dat seama ca iluzia aceea este parte din tine. Trebuia sa imi dau seama, dar am fost orb.
-Nu te invinovati acum. Si eu am fost la fel. Si eu am facut aceleasi greseli.
-Nu este adevarat. Eu sunt singurul vinovat.
-Hai sa lasam asta deoparte, nu vreau sa ne certam, acum, niciodata, deloc. Mai bine hai sa facem ceva sa mancam, impreuna. Impreuna sa gatim si sa mancam. Spune Amalia zambind. Avand un zambet induiosator. Acel zambet care il punea pe Daniel la picioarele ei. Cu acel zambet ar fi putut face ce vrea din Daniel dar nu putea sa il afiseze de fiecare data cand vroia. Este un zambet care vine de la sine, unul natural. Il afisa numai atunci cand situatia o cerea, atunci cand era impacata cu sine si cu rezolvarea. De fapt acel zambet il putea afisa doar in doua situatii. Atunci cand isi dorea ceva foarte mult si vroia sa il convinga pe Daniel si atunci cand vroiau sa ingroape secura razboiului. Exact ca in situatia de fata. Trecusera printr-un moment de cumpana. Un moment decisiv pentru ca daca nu ar fi facut asta, nu ar fi renuntat la secure, ar fi ajuns sa se desparta. El era constient de asta. Si el isi dorea acelasi lucru, dar nu putea sa o faca fara sa isi ceara scuze. Este o greseala pentru care oricat si-ar cere scuze crede ca nu ar fi de ajuns ca sa fie iertat. Nici o viata de om nu ar fi de ajuns sa isi ceara scuze si sa fie iertat. exact asa se simtea el acum. Dar sa lase situatia asa cum este in acest moment pare cea mai buna idee pentru el.
-Si ce vrei sa mancam? Si poate dupa ce mancam, mergem sa ne plimbam. Ce spui?
-O idee buna. Si cred ca cel mai bine ar fi sa mancam ceva usor. usor de facut si repede de mancat, pentru ca acum imi suna foarte bine ideea cu plimbatul. Ai putea sa faci una dintre acele faimoase omlete ale tale, cu rozmarin, busuioc si ce mai pui tu de este asa de buna.
-Ce vrei tu iubita. Tot ce iti doresti, pentru tine.

*

-Cum a fost? Ti-a placut? A fost ca de obicei? spune el sarutand-o pe frunte.
-Foarte buna. Chiar mai buna decat de obicei. Cred ca acum ai pus mai mult suflet decat de obicei. Nu mai stiu unde am citit dar scria ca mancarea este cu atat mai buna cu cat bucatarul pune mai mult suflet in mancarea pe care o gateste.
-Sper sa reusesc sa pun din ce in ce mai mult suflet atunci cand voi gati pentru tine. Ca sa fie din ce in ce mai buna. Sa fie de fiecare data mai buna. Pentru ca nu e bine sa fie la fel deoarece nu o sa ti se mai para buna. Si mai ales, sa nu fie mai rea la gust.
-Mancarea facuta de tine o sa fie intotdeauna buna.
-Crezi?
-Sunt sigura de asta. spune Amalia sarutandu-l. Hai sa ne pregatim de plimbarea aceea pe care am stabilit-o mai devreme.

*

Mergeau pe strada foarte linistiti, el bucuros. Ochii ii radiau, inima ii batea mai tare, picioarele mergeau singure. Tot corpul lui radia de fericire. Ar fi sarit in sus de bucurie. Ar fi oprit toata lumea pe strada sa le spuna tuturor ca este fericit. Ca le doreste tuturor tot binele din lume si sa li se intample si lor ceea ce i se intampla lui. Sa cunoasca fericirea pe care o cunoaste el acum. Dar fara acel moment de cumpana prin care a trecut. Sa realizeze tot ce au mai frumos si mai bun langa ei dar fara sa piarda chiar si ptr o secunda acea fericire. Dar nu putea. Nu putea pentru ca Amaliei nu ii placea atentia. Nu ii placea atentia celor din jur, sau mai bine spus nu ii placea sa atraga atentia celor din jur. Daca s-ar putea ar prefera sa treaca pe langa toti cei din jur fara sa fie observata. Si Daniel stia asta. Si nu vroia sa o supere. Acum dupa momentul greu peste care au trecut. Chiar bucurosi, amandoi, radiin, niciunul mai mult decat celalalt, tot exista o tacere. O tacere pe care se gandi Daniel sa o sparga, intr-un astfel de moment nu e loc de tacere.
-Minunata zi! Aceasta zi a fost facuta pentru noi. O zi insorita, un cer senin, flori inflorite, pasarele ciripind.
-Da asa e. Nici macar nu ma mai deranjeaza masinile de pe strada, zgomotul produs de ele claxoanele. Poate doar poluarea. spune Amalia razand.
-Pe mine nici macar asta. Tu fiind aici langa mine esti ca o planta care transforma dioxidul de carbon in oxigen, esti, oxigenul meu.
-Si pe mine ma bucura foarte mult ca esti aici langa mine si ca te tin de mana, ca te sarut cand vreau eu. spune asta sarutandu-l. Si de cate ori vreau eu. si il saruta iar si iar. Dar pe mine tot ma deranejaza poluarea. iar apoi incep amandoi sa rada cu gura pana la urechi.
Luminandu-se la fata mai mult decat era Daniel spune:
-Hai sa mergem sa facem o plimbare in Cismigiu, ca tot suntem aproape. Amintindu-si de inceputurile relatiei lor, cand era un ritual sa se plimbe prin Cismigiu cel putin o data la doua zile. Si daca vizitau mai rar Gradina Cismelelor, ritualul tot avea loc dar in alta locatie, alt parc sau chiar pe o carare de munte.
-O idee minunata! Chiar imi era dor de Gradina, de Gradina noastra.
Au mers in parc, s-au plimbat pe toate aleile, nu au ratat nici una. Iar acele alei care erau "ale lor" erau batute de ei chiar de doua ori, ca o ofranda pentru ca li sa ingaduit sa isi lase amintirile acolo si acum ca au revenit, sa ii umple de bucurie. S-au oprit pe malul lacului, el si-a dat geaca jos si a intinso pentru ea sa nu raceasca. Nu puteau rata un astfel de moment pentru ca in tinerete veneau aici pe furis. Era interzis sa stai pe iarba. Dar acum, nu. Au stat acolo ore in sir stateau si povesteau despre tot ce faceau ei la inceputurile relatiei lor si parca fiecare coltisor al parcului, fiecare bancuta, fiecare fir de iarba, are o poveste impletita cu a lor. Daniel isi facuse timp sa ii observe pe cei din jurul lor, care se uitau la ei. Si isi spunea in sinea sa: -Sunt gelosi, sunt gelosi, ptr ca Amalia este o femeie frumoasa, o femeie frumoasa si desteapta.Sunt gelosi pentru ca suntem fericiti. Ca am trecut cu bine peste un obstacol al vietii. Se ridica in picioare, se uita imprejurul lui, la toti cei care stateau si priveau, simtind toate acele priviri atintite asupra lui urland.
-Sunteti gelosi. Sunt gelosi iubita. spune intorcandu-se catre ea. Dar ea ... nu ii raspundea.

Pentru Capitolul 6 click aici!

Pentru comentarii mai jos!

Partea I Capitolul 4

*

Oare cate zile au trecut de cand imi ceream scuze? Imi ceream scuze unei regine fantomatice. Da fantomatice, pentru ca ea nu era acolo. Pentru mine era, era acolo, dar in gandurile mele, in mintea mea, peste tot. In living, oriunde ma uit orice loc imi aduce aminte de ea. Cand ma uit spre bar, o vad pe ea turnand vin rosu in doua pahare zambindu-mi suav, cu breteaua de la rochie usor cazuta pe umar. Da stiu ce inseamna asta, cand pune vin rosu in pahare si imi zambeste in felul acela, sa ma las in mana ei, stie ce face, intotdeauna a stiut ce face in situatiile astea, si nici nu aveam cum sa ma impotrivesc, in momentele astea nici munca, nici politia, nici cutremurul sau incendiul nu ma scoteau din mainile ei. Ce incendiu? Era mai mare flacara care se aprindea aprig atunci cand se apropia usor de mine cu acele pahare in mana, si se aseza langa mine, imi intindea un pahar, ciocneam, dupa care imi soptea la ureche, stia k asta ma innebuneste, sa imi sopteasca la ureche si mai ales acele cuvinte din gura ei "Vreau..., Te Vreau". Cand ma uit la acea masuta ingusta de la intrare, imi aduc aminte de serile in care veneam obositi de la vreo intalnire, alaturi de ea, si cine a zis "O partida buna de sex ia oboseala cu mana!" adevar a grait. Cel putin ea reusea sa ne scoata din oboseala incat sa o luam de la capat in dormitor sau in sufragerie sau unde nimeream. Acea masuta, multa oboseala a mai adunat ea. Cand intru in bucatarie imi aduc aminte de zilele noastre, Ai auzit? Ale noastre. Zilele in care gateam impreuna. Tu nu prea stiai sa gatesti. Iti aduci aminte Cand ai incercat sa faci sarmale la cuptor? Mi-ai spus k vrei sa faci "Mancare ca la mama ta acasa!" si le-ai ars, inclusiv si oala? Dar asta era inca un motiv pentru care ne potriveam. Eu stiam sa gatesc mancare, iar tu faceai deserturi. Vai ce clatite bune faceai. Si cum le intorceai in aer de trei patru ori. Cand stateam ore in sir, aproape nopti intregi sa gatim si sa facem deserturi impreuna, si terminam pe balcon, "terasa noastra" unde stateam si ne prindeau rasarituri de soare. Se plimba prin casa si o vede iesind goala din baie, cu cativa stropi pe pielea ei fina si catifelata. Si ma apropii de tine si te mangai usor si iti spun: "Ti-au scapat cativa stropi!" Si vocea ta mangaietoare care imi spune: "Nu-i nimic, ma stergi tu!". Vai oriunde ma uit iti vad chipul, acel chip angelic care ar imblanzi si cele mai indracite animale salbatice.Am gasit un singur loc unde nu te vad, in colt in spatele ficusului. Acolo imi petrec timpul, pentru ca acolo parca ma doare mai putin. Ma doare mai putin uitandu-ma la perete, stand si uitandu-ma in gol la perete. Pentru ca nu mai pot, nu mai rezist. As iesi, as pleca, dar nu, nu am forta sa ies din casa, sa ma despart de tine. doar asa te mai pot avea. In amintririle pe care le am alaturi de tine in "casa noastra"
Suna la usa. Nici soneria nu il mai trezeste. Luand o pauza de la statul in coltul lui si al ficusului, asa cum il numeste acum, realizeaza ca s-a facut ziua afara. Mai suna o data la usa. Nimic nu ii mai atrage atentia de afara. Vede rasaritul. Rasaritul care il rascoleste adanc. Suna iar la usa.
Suna la usa. Aud soneria. Sa ma duc? Sa nu ma duc? Sa ma duc? Sa nu ma duc?
-Daniel, deschide usa!
-Sa ma duc? Sa nu ma duc?
-Daniel deschide! Deschide Daniel. Stiu ca esti acolo. Te aud.
Ma indrept spre usa, Sa raspund? Sa nu raspund?
-Hai ma termina cu glumele si deschide usa.
Deschid -Ce vrei?
-Buna dimineata si tie!
-Ai venit sa iei din lucrurile ei?
-Si asta. Dar sa vad cum o duci. Dupa cate vad nu prea bine. Ce e cu tine?
-Ce e cu mine?
-Esti tras la fata, ai slabit cred 30 de kilograme, ai cearcane, nici hainele nu mai stau pe tine.
-Lasa asta. Ia zi...
-Ce?
-Ia zi... Ce face sorata? Ce face Amalia?
-Pai, ce sa faca?
-Cum e, cum se simte, cum o duce?
-He si ea.
-Adica? Zici domne' o propozitie logica macar? Hai zi ceva de ea.
-E bine. Am vorbit zilele trecute cu ea si mi-a zis sa trec pe la tine sa ii iau cateva lucruri. In rest nici eu nu stiu prea multe despre ea. Nu am vazut-o de aproape 3 saptamani, de ... atunci. In rest vorbim la telefon cand ma suna ea.
-Asta inseamna ca e bine.
-Bai las-o ma pe ea, tu vezi-ti de treaba in continuare, cauta si tu o fata, fa-ti viata.
-Ce fata? Ce viata?
-Atatea fete in viata ta, frumoase, urate, destepte, proaste, gospodine, frumoase si destepte, urate si gospodine, de toate, doar sa alegi.
-Da, dar nu va fi ea.
-Nu e de tine!
-Violeta asa vorbesti u de sora ta?
-Ma e sora mea, o iubesc, dar sunt realista si recunosc ca nu e de tine.
-In fine, hai lasa palavrageala, Vorba lunga saracia omului! Ia ce ai de luat si lasa-ma.
-Bine, fie.
Ah liniste, ce bine e, gandesc asezat pe canapea.
-Laaaaptoooopuuul eeeiiiii uuuundeeeee eeesteeeee? din camera cealalta.
-E aici. spun eu printre dinti.
-Mi-a zis sa nu il uit.

*

Singur. In sfarsit singur. Ma intind pe canapea. Gandurile, ideile, inchipuirile, vin si pleaca. Ma macina. Vin si trec prin capul meu ca un stol de randunele. Abia daca pot prinde un gand, idee, o inchipuire. Si atunci, acela, ma macina. Pana vine alt stol de ganduri, care ma sufoca, imi simt respiratia greoaie. Ma ridic, ma duc spre dormitor, poate acolo reusesc sa fur cateva momente de pace, de liniste, de relaxare, de somn. Ma asez pe pat. O simt langa mine. Gandul ca este bine ma calmeaza putin. dar o aud, o aud acolo langa mine, pe pat. Ii aud respiratia, o simt cum se apropie de mine, cum imi sopteste ceva la ureche, nu inteleg, ma saruta pe ureche, ma trec fiori.
-De ce? ma intreaba senina dar suparata.
-Cum? Cum poti fi suparata dar sa ma intrebi asa senina?
-De ce?

-Pentru ca...

Pentru Capitolul 5 click aici!

Pentru comentarii mai jos!