joi, 10 martie 2011

Vis Partea II

Incerc sa ma ridic in capul patului, dar e greu, capul ma doare rau. Si nu numai. Il simt ca pe un hard disk. Cu greu reusesc sa ma ridic. Caut telefonul sa vad cat este ceasul. Nu este pe noptiera acolo unde il pun mereu. Am nevoie de cateva minute sa ma dezmeticesc, dar intr-un final ma simt un pic mai bine si ajung sa stau pe marginea patului. Lenjeria crem cu flori mov pe care nu reusesc sa deslusesc ce sunt exact. Ma relaxeaza privind-o, dar in acelasi timp incercarile mele sa deslusesc ce flori sunt, imi da o usoara ameteala. Hard disk. Da, exact ca un hard disk. Exact asa imi simt capul. este singurul mod in care il pot descrie. Ca pe un hard disk de pe care ai sters ceva fortat, iar acum incearca sa se recupereze in urma unei erori. "The system is recovering after an error. rundll00..." Mesajul asta imi ruleaza in minte ca pe monitorul unui calculator.

[...]Camera asta ma relaxa. Era o camera simpla, cu peretii varuiti alb, si tot mobilierul era format dintr-un pat care de asemenea era alb cu o lenjerie de pat alba. Era linistitor sa stau acolo in mijlocul camerei, invartindu-ma in jurul propriei mele axe. Aveam impresia ca as fi cunoscut aceasta camera de mult timp. Nu fusese singurul meu spatiu, dar imi parea ca e parte a spatiului meu. Si asta ma linistea, ma relaxa din ce in ce mai mult. Mintea-mi era goala. Nici gand, nici idee, nici dorinta nu imi atingea linistea. Era o liniste deplina si nu liniste deprimanta, sau evervanta. Stii genul acela de liniste care nu iti place. Ma simteam usor, corpul mi-l simteam usor, ca si cand m-as fi pregatit sa levitez. Niciodata nu am crezut ca poti avea sentimentul acesta. Este un sentiment greu de descris. Este genul de sentiment pe care il poti descrie doar cu note discordante, opozante, si in minte imi vin numai cuvinte ce ar explica ceva rau, dar un rau bun. Un rau linisitor. Ingropat in gandurile pe care le aveam, dar cu mintea goala, stand pe loc dar invartindu-ma in jurul axei mele, in acea liniste deplina, cu sunetul toamnei in jurul meu. Pleoapele-mi clipesc, rar dar indelungat. Vantul bate si ma arunca intr-un vartej de frunze aurii. Frunze batute de soare pana cand i-au furat culoarea. Peretii albi cu o liniste deplina, toamna cu acei copaci care ajuta vantul si frunzele sa ma invaluisca, eram in doua lumi. Imi dadeam seama tot mai mult ca eram in doua lumi, in doua planuri paralele, sau poate in nici o lume in nici un plan. In acel moment relaxarea imi capta toata atentia, nu vroiam sa o disturb cu gandul despre lumi, planuri. Dar daca eram in doua planuri? Sau daca nu eram in nici unul. Asta nu era bine. Ma speria intr-un fel. Din miscarea mea circulara in jurul propriei axe dar fara ca al meu corp sa se miste. Vedeam acele doua planuri suprapuse, peretii si toamna. Le vedeam ca si cum as suprapune doua poze, una dintre ele fiind semitransparenta. Toamna fiind acea fotografie semitransparenta, dar in miscarea mea circulara peretii albi dispareau in lumina aurie a toamnei, si in mireasma sa mucegaita pana cand totul s-a oprit. Toace acele ample imagini. Acea multitudine de imagini care se derulau consecutiv intr-un ritm accelerat se oprisera. Se limitasera la un singur plan, o singura imagine, o singura fotografie. Chiar si vantul se oprise, nu il mai auzeam, frunzele erau in cadere dar ramasera blocate, copacii erau blocati in miscarea lor. Tot acel film, acea pelicula se limitase la o singura fotografie. Copaci peste tot in jurul meu, frunze uscate pe jos, un covor chiar. Dar o casa in mijlocul lor. O casa. Mai mult o cabana. O fotografie cu o cabana si cu un peisaj tomanatic in jur Oare si eu eram parte a ei! oare era un tablou, eu vedeam in fata dar privitorul din spate ma vedea si pe mine? Oare si eu eram blocat in acea fotografie? Gandul acesta ma ingrozea. Tot ce imi venea in minte era o intrebare pe care mi-o adresam, si nu atat intrebare pe cat era repros: "Eu? Limitat?" De marginile unei fotografii, sau mai rau, exact in acea pozitie in care ma aflam. Chiar daca ma speria aceasta idee, nu eram de acord cu ea, era inaccepabil.


Trebuia sa fac ceva.

Misca-te, imi ordon singur. Misca-te, o fac a doua oara. Dar, acele ordine pe care me le dadeam singur, imi adusesera aminte De un moment de care nu eram deloc mandru. Sau poate ca nu avea nici o legatura cu mandria, ci doar necunostinta in cauza.
Nestiinta a ceea ce s-a intamplat atunci ma adusese cu gandul si cu tot in acel moment. Era ca si cum eram acolo. exact starea in care nu ma puteam misca, fratele meu vorbea cu mine. Era nervos, era normal. Bausem cam mult alcool. Dar nu era de
la alcool. Acum realizam asta, pentru ca eram perfect constient. Auzeam tot ce imi spunea John, dar nu puteam reactiona. Imi auzeam gandurile cand imi ordonam sa ma misc. Chiar stiam ce avea sa se intample. John imi va da cateva palme. Bine ca nu le
voi simti, chicotesc in sinea mea. Si partial se adeveri ceea ce spusesem. Palmele le primisem, dar le simtisem si poate mai puternic decat atunci cand le-am primit prima oara. Panica imi cuprinse mintea si corpul. -Ce se intampla? -Misca-te!
-Misca-te! frunze cadeau din copac. -Misca-te! vantul incepuse iar sa bata. -Misca-te! Copacii se miscau. -Misca-te! Si m-am miscat. Am pus piciorul drept in fata, Explodasem de bucurie, ma miscam. Am continuat aducandu-l pe stangul din spate, si
apoi dreptul iar pana cand am inceput sa merg. Imi venea sa dansez de bucurie si aproape am facut o miscare pana cand ochii mi-au ramas tintuiti la casa aceea. La cabana aceea. Imi continui pasii spre cabana, usa era intredeschisa, nu vroiam,
simteam ca nu ar trebui, dar am intrat. Ma aventurez mai departe, iar ochii imi dau peste o amcheta de avion, iar singurul idee pe care o aveam in cap era "Hai sa ne facem avioane in B52!" Capul incepe sa imi vajaie, lumea parca tremura in jurul
meu, peretii, usa, podeau, macheta aceea era singura pe care o puteam privi fix.

[...]

marți, 1 februarie 2011

Vis! Partea I

[...]Stau in picioare in fata unui dulap cu multe sertare. Un sertar este deschis, iar eu am niste foi in mana. Arunc o privire peste acele foi, nu imi dau seama ce sunt. Ma uit injurul meu, pare a fi un dormitor. Sunt foi multe imprastiate pe jos, lucruri daramate. si in sertarul deschis este la fel. Tinand foile in mana deschid celelalte sertare. Le deschid unul cate unul dar nu imi pot da seama ce este in ele. Doar ce este deasupra, un parfum, cateva stampile, multe foi. Pun foile pe care le aveam in mana pe dulap, si incerc sa ma uit prin celelalte foi care erau acolo. Sunt foarte multe. Citesc cate ceva de pe cateva dintre ele. Nu au legatura una cu cealalta. Ma gandesc ca ar trebui ordonate. Dar ce caut? Mi-ar fi mult mai usor daca as sti ce caut. Ma uit iar in sertare, aceeasi sticla de parfum, stampilele si multe foi. Nu vad deloc bine, nu pot sa imi dau seama daca ceea ce caut este acolo. Pun mana pe parfum si il bag in buzunar. -Nu mai are nevoie de el. imi spun in gand.
Cine nu mai are nevoie de el? Ce caut aici? Privesc iar prin camera, erau foi peste tot, prin pat, pe jos, aceleasi lucruri daramate. Si ma intreb. Cine a facut dezordinea asta? Eu?Ridic foile pe care le lasasem pe dulap, ma uit la ele, ma uit prin camera. Erau multe foi capsate intre ele dar toate aveau ceva in comun aveau un semn, acelasi semn care era pe perete deasupra patului. Incep sa ma intreb. Ce caut aici? De cat timp sunt aici? De ce sunt aici? Cum am ajuns aici?

-Ai gasit? aud o voce, ma panichez usor.-Ai gasit James? ma relaxez, este mama.

Dulapul prin care ma uitam era exact la intrarea in camera. Fac doi pasi, ajung intr-un hol si acolo o vad pe mama. Si ea la fel ca mine cauta ceva. Dar ce cautam?

-Cauta in dulapul asta. Spuse asta aratand cu degetul spre un dulap care era pe peretele cu camera undeva la mijloc, iar apoi intra intr-o camera paralela cu cea in care fusesem eu. Daca as sti ce sa caut, ar fi excelent, gandesc u. Dar totusi deschid un sertar si ma uit prin el. Ma uitam dar nu puteam sa imi dau seama ce cautam. Se aud niste voci, le auzise si mama. Iese din camera iar apoi intredeschide o usa si se uita. Vocile se auzeau mai tare. Erau aproape.


[...]Eram obosit dar mai puteam sa alerg. Ma opresc sa fac o pauza, pun mana stanga pe un gard sa ma sprijin. Unde este mama? Ma uit in jurul meu, vad multe case, o strada pietruitacu gazon in loc de trotuar, iar intre acestea era un sant de scurgere. Pesemne ca nu exista canalizare. Asta insemna ca sunt undeva intr-un sat. Dar cum ajunsesem aici? Incep din nou sa alerg, nu realizam daca este directia buna, intrebari imi veneau in cap multe, raspunsuri
nici unul. Ma opresc in fata unei porti verde, arunc o privire inauntru, era curtea
bunicilor. Cum ajunsesem asa departe? Intentionez sa deschid poarta dar... daca eram in pericol? Ii puneam si pe bunici in pericol. Hotarasc sa mai merg putin si sa caut un loc sa ma ascund. Cel putin pana imi dau seama ce se intampla. Incep din nou sa alerg, eram foarte obosit si vad oameni in fata mea. "-Ai grija sa fii vazut cat mai putin, mai ales de oameni care te cunosc." Era ceva ce imi spusese mama, dar cand? Nu imi aduceam aminte. Deja ajunsesem aproape de acei oameni din fata mea. Am salutat pe toata lumea, dar ultimele persoane erau 2 prieteni de aceeasi varsta cu mine si o fata. Imi salut prietenii cu putina
atentie. Toate atentia mea era asupra acelei fete. Nu stiam nimic despre ea, dar totusi imiparea foarte cunoscuta. Nu stiam ce este cu acea fata, dar in sinea mea stiam ca este parte a raspunsului.

-Nu pot sa stau Cristian, imi pare rau ma grabesc. Ii spun eu unuia dintre ei in timp ce nesalutam. Acesta imi arunca o privire, apoi se uita la acea fata, din nou la mine, parca vroia sa imi spuna ceva. Ma intorc cu spatele si continui sa alerg.

Chipul ei, si privirea lui, care vroia sa imi spuna ceva rau ramasera in fata ochilor mei pentru cateva minute. Minute in timpul carora alergasem fara directie cunoscuta.

-James, stai putin! Nu imi venea sa cred era Daniel. Ce cauta el aici? In urma lui erau doua fete.

Nu ma opream din alergat. In fata mea pe un delusor mic era o masina de politie si din cat puteam vedea era foarte multa zarva acolo. Nu stiam de ce, dar stiam ca trebuie sa ma feresc de politie. Asta tot mama imi spusese?

-Ce faci ma Daniel? intreba un politist, care se pare ca il cunostea.
-Bine, uite alergam si noi un pic sa mai facem cateva exercitii. Tu?
-Am gasit al treilea spanzurat, "spuse asta razand, ceea ce imi intinse nervii si vroiam sa ii raspund. De parca ei nu erau suflete." De fapt nu suntem siguri, dar sapam sa vedem.
-Spor la treaba!
Deja ne distantasem de el cand
-Daniel, stati putin sa va pun cateva intrebari.
-Cand ne intoarcem, nu ne opri acum ca ne strici exercitiul.
-Hai ca va pun intrebarile in mers.

[..]Pana sa realizez eram la o rascruce de drum. Drumul mai scurt era prin stanga, dar daca as fi facut stanga, si-ar fi dat seama de directia mea. Drumul din dreapta era mai lung dar era si mai greu, iar eu eram deja obosit. Drumul din dreapta era cel mai greu dar intr-un final tot pe acesta l-am ales. Il auzeam pe Daniel vorbind cu poilitistul. Dupa ce am facut dreapta una dintre fete ajunsese deja langa mine.

-Bai James, pai nu mai suntem si noi prieteni? imi spuse in soapta. Cand intorc capul o vad pe Elizabeth.
-Elizabeth nu stiu in ce belele sunt dar nu vreau sa va bag si pe voi, asa ca cel mai bine nuveniti dupa mine.
-Stiu James, pentru asta suntem noi aici.

Vroiam sa alergam prin livada de ciresi, dar acum era imprejmuita cu gard, dar spre norocul meu era o gaura in gard. Trecuram prin gaura de la gard, iar politistul ramasese in urmasi urla dupa noi. Spunea ca nu avem voie aici si sa ne oprim sa vorbeasca ceva cu noi. Eu alesem doar sa nu mai alerg prin livada, dar de vorbit cu el nu aveam de gand. Asa ca am sarit gardul iar Elizabeth, Jo si Daniel au sarit si ei dupa mine fara ezitare. Eram obosit, abia mai puteam alerga. Sarise si politistul gardul iar in timpul asta strigase enervat "-Stai!"Obosit, fara vlaga, nemaiputand sa alerg m-am pus pe burta si cu mainile la ceafa. Danut vine si ma ajuta sa ma ridic spunandu-mi
-Hai sa mergem! Ma uit la el, iar apoi ma uit in spatele meu. Politistul incepuse sa alerge dupa Elizabeth si Jo.[...]

luni, 10 ianuarie 2011

[...]Degeaba

Stau pe scaun, cu ochii tintuiti in monitor si mainile pe tastatura. Mainile sunt pe tastatura. Nu vor sa se miste. Ideile imi curg in cap, nu stiu de unde vin, nu stiu unde se duc. Imi plac ideile dar nici una nu este ideea pe care o vreau. Totul este gresit. Imi place dar este gresit. Revin la ideea initiala. Imi place, dar mainile parca nu vor sa scrie. Parca imi spun ceva. Incep sa scriu, le oblig sa scrie. Scriu prima propozitie, prima fraza, primul fragment si sterg. Sterg totul. Ideea imi umple fiecare coltisor al creierului. Stiu ce vreau sa scriu dar nu pot. Incep iar sa scriu, alta propozitie, alta fraza alt fragment si sterg iar. Mainile imi vorbeau astfel, nevrand sa scrie imi spuneau ca nu e bine, lor nu le placea ceea ce vroiam sa scriu. Nu am scris de cateva luni. Este obsedant. Ceea ce vreau sa scriu este acolo, dar nu pot asterne pe foaie. Ce inseamna asta? De ce nu pot scrie? Nu am scris de cateva luni si vreau sa scriu. Le vad cand merg pe strada, le vad cand vorbesc cu cineva, le vad cand astept metroul, le vad in metrou. Sunt acolo cand ma bag in pat, sunt acolo cand adorm. imi invadeaza visele, imi strica somnul, dar nu le pot asterne pe foaie. De ce? Tu stii?

Stii cum este sa ai ceea ce vrei sa scrii in cap? Imi place ceea ce vreau sa scriu dar nu pot sa scriu. De ce? De ce? De ce? Incerc sa nu ma mai gandesc. Am senzatia ca neputand sa scriu dar gandindu-ma la ele, la idei, voi innebuni. Si ma opresc din gandit. Ce sa facem noi acum? Imi fac o cafea, privesc filtrul, fiecare picatura de cafea, care curge in acea cana mare din sticla, parca este o idee a mea. Brrr trebuie sa ma opresc. Cafeaua s-a facut. Imi iau cana mea in care beau cafea, o asez pe dulap, imi pun doua lingurite de zahar cu lingurita mea si ma opresc, ideile ma opresc in loc. Dupa cateva secunde, cateva secunde in realitate, o eternitate in mintea mea, imi aduc aminte de cafea. Pun cafeaua in cana, ridic cana si amestec zaharul, iar apoi ma asez pe scaunul meu. Cana mea, scaunul meu, proaste obiceiuri.

Dau drumul la filtrul de cafea, incerca sa nu il privesc, iau o cana oarecare, pun doua lingurite de zahar cu o lingurita oarecare. Ma plimb un pic prin casa, sa nu privesc filtrul. Ma intorc si cafeaua este gata. Pun cafea in cana oarecare si ameste zaharul cu lingurita oarecare, iar apoi ma asez pe un scaun oarecare. Imi aprind o tigara, sorb o gura de cafea si imi las capul usor pe spate, ma relaxez, dar imi vin ideile, ideile mele. Ele vor fi tot timpul ale mele.





Degeaba le am daca nu vor sa fie scrise[...]

miercuri, 5 ianuarie 2011

Dialog fara sunete!

Privirea-mi este tintuita. Nu imi dau seama unde, dar nu pot misca ochii sa ma uit in jur sa vad unde. Nu pot misca ochii, nu pot misca mana, nu pot misca piciorul, Nu ma pot misca. Aud o voce. Mmmm ce voce suava. Dar cine este, ce spune? Nu conteaza, este atat de suava incat nu mai conteaza. Acea voce imi mangaie sufletul, deschide o poarta catre o lumina puternica. Ce e lumina aceea? Incerc sa intind mana, nu pot, ce se intampla cu mine? Vreau sa ating acea lumina, este atat de calda, vreau sa ma las purtat de ea.





Trezeste-te, ma auzi, trezeste-te!





Nu vreau, este atat de bine. Lumina este din ce in ce mai puternica, ma copleseste. Apare o imagine. Este seara. Vad o banca si un barbat pe banca. O femeie se indreapta usor spre banca. Se aseaza spre banca. Stai putin, sunt eu si femeia o tin minte, dar nu stiu cum o cheama. Vreau sa ii spun ceva. Buna! sau Te pot ajuta cu ceva? Dar nu ii spun nimic, pentru ca ea isi ridica usor degetul si il pune pe buzele mele. Imi spune sa tac. Tac, nu spun nimic. Spun





-Buna! in mintea mea. Ea da din cap in semn de salut. Ma intelege, vorbim fara sa scoatem un cuvant. Mai bine as avea grija ce gandesc, imi citeste gandurile.

-O seara frumoasa, aud dar ea nu si-a miscat buzele. Ma uit in stanga in dreapta, nu este nimeni. Ma uit din nou la ea.

Nu-i asa? Din nou acea voce, dar ea nu si-a miscat buzele. Privesc iarasi in jur si nu vad pe nimeni.

-Asa este, cerul este senin, se vad foarte multe stele.

-Imi plac serile astea. spuse ea ridicandu-si capul usor. Eu aveam privirea tintuita spre ea, nu imi venea a crede.





Am stat acolo impreuna pret de cateva minute, aveam impresia ca ne cunosteam. Poate in alta viata. isi intoarse privirea catre mine si ma lua de mana. Se ridica usor de pe banca, mana mea era legata de mana ei. M-am ridicat si eu, fermecat.

Pur si simplu corpul meu s-a ridicat de pe acea banca fara sa ii dau vre-un ordin. Facu un pas, corpul meu si el facu acelasi lucru, nu mai era corpul meu. Mai facu un pas si inca un pas, si pana sa imi dau seama eram in fata unui bloc. Era un bloc inalt. In fata blocului un parculet cu foarte multe flori. Cu toate ca era noapte, florile se vedeau foarte bine, parca straluceau in noapte. Cu mainile legate, a mea de a ei sau a ei de a mea am intrat in scara. Privire-mi era la florile care straluceau pana cand nu le-am mai vazut. Imi intorc privirea spre ea, observ ca in scara era intuneric, dar puteam sa o vad foarte bine, ii vedeam conturul. Parca si ea era una dintre acele flori care straluceau in intuneric. Avand privirea asupra ei nu mi-am dat seama unde eram. Ma uit in jur, eram intr-un apartament, banuiesc, era un living mare, cu o canapea din piele maro, in fata ei o masuta de sticla. Uitandu-ma prin camera observ un perete din sticla foarte mare. Ma indrept spre el si privesc prin acel geam. se vedea un parca mare cu multi copaci verzi si un lac in care sclipeau luminite. Eram fermecat. Ma trezesc din acea euforie atunci cand ajungea ea langa mine cu doua pahare de vin rosu. Eu nu beam vin rosu, imi crestea tensiunea. Dar corpul meu nu mai asculta de mine. Am intins mana, am luat paharul, am aruncat o privire catrea ea inchinand ea facu intr-asemenea si am baut. Pana sa imi dau seama paharele erau goale. Starea de beatitudine era din ce in ce mai mare.[...] Eram pe canapea, unul langa celalalt, paharele erau pline cu vin, iar. Sorbeam vin cu gura din pahar si pasiune cu privirea din ochii ei. Eram un vampir. Un vampir ce se hranea cu psiune. Un vampir nesatul. Eram un vampir nou initiat in aceasta stare de euforie. Imi lua paharul din mana si le puse pe amandoua, si pe al meu si pe al ei, pe masuta din sticla. Ma saruta, ma saruta usor. Eram intr-o stare de frenezie. Devenisem incontrolabil. Vroiam sa ii smulg hainele de pe ea in timp ce ma saruta. Se opri usor, imi facu semn ca nu, de parca stia ce gandesc. Ma relaxasem dintr-o data, dar starea de beatitudine inca era. Se ridica usor, cu mainile noastre legate inca o data, se indrepta spre o usa, eu eram in urma ei. Nu numai ca mainile noastre erau legate intre ele dar corpul meu afcea asta fara ca eu sa spun nimic. Intrasem intr-o camera ce parea sa fie a dormitor, cu un pat foarte mare, cu perne foarte mult, ce parea foarte comfortabil. Comfortabil dar nu pentru dormit. Stateam in picioare, amandoi, langa pat.





-Nu stiu ce se intampla, M-am trezit de dimineata el inca dormea. M-am dus sa pregatesc Micul dejun iar cand am venit sa il trezesc se uita pe tavan si nu raspunde, nu spune nimic.

-Are alergii ceva doamna? Vreo boala ceva despre care ar trebui sa stim?

- Nu stiu! Nici macar nu stiu cum il cheama.





Acum aud mai multe voci. Aud si vocea suava de mai devreme dar mai aud si niste vocei de barbati. Ma uit in jur nu era nimeni. Nu conteaza. Stateam in picioare, amandoi, langa pat. Ma saruta suav, buzele ei erau lipite de ale mele. Era mirific. Imi descheia camasa in timp ce ma saruta. Paltonul meu unde este? De cand nu il mai am pe mine? Camasa cazu. Cureaua era pe jumatate desfacuta, nu mai era, pantalonii alunecara. M-am lasat in genunchi fara voia mea, ii sarutam coapsele in timp ce ii desfaceam sandalele. Gemea, asta ii placea. Terminasem de desfacut sandalele, urcam usor in timp ce ii sarutam coapsele, ajunsesem la solduri, mainile imi erau pe fundul ei, incepusem sa strang, se onduia in mainile mele. Rochia ei era pe capul meu. Cu cat ma ridicam mai mult cu atat se descopera mai mult din corpul ei imbietor. Puse o mana pe spatele meu, corpul meu lua asta ca pe un semn sa se ridice, si asta facu. Cand am ajuns inapoi in picioare, ma impinse usor pana am ajuns la perete. Corpul meu, automat parca, se lasa usor in jos in timp ce ii sarutam corpul prin rochia ei de matase neagra. Cand am ajuns iar in genunchi, mi-am bagat capul sub rochie si incercam sa ii dau chilotii jos cu gura. Dupa cateva incercari nereusite , mana mea stiu ca trebuie sa ajute. Cu o mana o mangaiam usor pe abdomen iar cu gura si cu cealalta mana ii lasam usor in jos chilotii. Ma ridic, Nu imi dau seama ce se intampla, corpul meu are o minte proprie, gandeste singur si hotaraste ce sa faca. Deja ajunsesem ea lipita de perete, coapsele ei erau pe soldurile mele, o sarutam usor pe gat, bretele cazusera pe umerii ei ajutate de gura mea. Tabloul de langa noi se misca pe perete, dulapul si el batea in acelasi ritm cu noi tot ce mai era al meu mai era auzul, bum ....... bum ...... bum ..... bum .... bum ... bum .. bum . bum bum bum bum bum





-Pregatiti defibrilatorul!





[..] Eram deja in pat. Cand ajunsesem in pat? Ea era deasupra, se onduia, mainile mele erau peste tot pe corpul ei, ii palcea, se onduia din ce in ce mai tare, rochia nu mai era. Se onduia din ce in ce mai tare si mai repede, eram purtati de val. [...] -Liber. Corpul meu se onduia si el, facuse un semicerc pornind de la picioare pana la cap care erau pe pat, restul corpului era in aer, ne onduiam amandoi. Corpul meu se lasa usor pe pat, ea se onduia. [...]-Nu a mers, inca o data. Liber! Corpul meu brusc se ridica iar de pe pat, mai aveam pe pat doar picioarele si capul, se lasa iar jos, ei ii placea pentru ca se onduia din ce in ce mai tare, incercam sa tin pasul cu ea, aveam miscarile sincronizate. [...] -Mai incercam o data. Liber! Corpul meu s-a mai onduit icna o data, si am simtit ca o explozie, ea din gemut incepu sa tipe eu ma simteam descatusat, trecuse frenezia, trecuse euforia, trecuse starea de beatitudine. Imaginea incepu sa se schimbe de la margini spre centru. Ea disparuse, dar nu de tot, nu mai era langa mine, era intr-un colt, plangea. In imagine aparura trei barbati imbracati in salopete de cadre medicale. Ce s-a intamplat? Ce s-a intamplat? Vreau inapoi [..]

Inspiratia