Partea I Capitolul 5

*

-Pentru ca... Nu stiu. Nu stiu ce a fost in capul meu. Am fost un prost. Incepusem sa iubesc o iluzie, nu mi-am dat seama ca iluzia aceea este parte din tine. Trebuia sa imi dau seama, dar am fost orb.
-Nu te invinovati acum. Si eu am fost la fel. Si eu am facut aceleasi greseli.
-Nu este adevarat. Eu sunt singurul vinovat.
-Hai sa lasam asta deoparte, nu vreau sa ne certam, acum, niciodata, deloc. Mai bine hai sa facem ceva sa mancam, impreuna. Impreuna sa gatim si sa mancam. Spune Amalia zambind. Avand un zambet induiosator. Acel zambet care il punea pe Daniel la picioarele ei. Cu acel zambet ar fi putut face ce vrea din Daniel dar nu putea sa il afiseze de fiecare data cand vroia. Este un zambet care vine de la sine, unul natural. Il afisa numai atunci cand situatia o cerea, atunci cand era impacata cu sine si cu rezolvarea. De fapt acel zambet il putea afisa doar in doua situatii. Atunci cand isi dorea ceva foarte mult si vroia sa il convinga pe Daniel si atunci cand vroiau sa ingroape secura razboiului. Exact ca in situatia de fata. Trecusera printr-un moment de cumpana. Un moment decisiv pentru ca daca nu ar fi facut asta, nu ar fi renuntat la secure, ar fi ajuns sa se desparta. El era constient de asta. Si el isi dorea acelasi lucru, dar nu putea sa o faca fara sa isi ceara scuze. Este o greseala pentru care oricat si-ar cere scuze crede ca nu ar fi de ajuns ca sa fie iertat. Nici o viata de om nu ar fi de ajuns sa isi ceara scuze si sa fie iertat. exact asa se simtea el acum. Dar sa lase situatia asa cum este in acest moment pare cea mai buna idee pentru el.
-Si ce vrei sa mancam? Si poate dupa ce mancam, mergem sa ne plimbam. Ce spui?
-O idee buna. Si cred ca cel mai bine ar fi sa mancam ceva usor. usor de facut si repede de mancat, pentru ca acum imi suna foarte bine ideea cu plimbatul. Ai putea sa faci una dintre acele faimoase omlete ale tale, cu rozmarin, busuioc si ce mai pui tu de este asa de buna.
-Ce vrei tu iubita. Tot ce iti doresti, pentru tine.

*

-Cum a fost? Ti-a placut? A fost ca de obicei? spune el sarutand-o pe frunte.
-Foarte buna. Chiar mai buna decat de obicei. Cred ca acum ai pus mai mult suflet decat de obicei. Nu mai stiu unde am citit dar scria ca mancarea este cu atat mai buna cu cat bucatarul pune mai mult suflet in mancarea pe care o gateste.
-Sper sa reusesc sa pun din ce in ce mai mult suflet atunci cand voi gati pentru tine. Ca sa fie din ce in ce mai buna. Sa fie de fiecare data mai buna. Pentru ca nu e bine sa fie la fel deoarece nu o sa ti se mai para buna. Si mai ales, sa nu fie mai rea la gust.
-Mancarea facuta de tine o sa fie intotdeauna buna.
-Crezi?
-Sunt sigura de asta. spune Amalia sarutandu-l. Hai sa ne pregatim de plimbarea aceea pe care am stabilit-o mai devreme.

*

Mergeau pe strada foarte linistiti, el bucuros. Ochii ii radiau, inima ii batea mai tare, picioarele mergeau singure. Tot corpul lui radia de fericire. Ar fi sarit in sus de bucurie. Ar fi oprit toata lumea pe strada sa le spuna tuturor ca este fericit. Ca le doreste tuturor tot binele din lume si sa li se intample si lor ceea ce i se intampla lui. Sa cunoasca fericirea pe care o cunoaste el acum. Dar fara acel moment de cumpana prin care a trecut. Sa realizeze tot ce au mai frumos si mai bun langa ei dar fara sa piarda chiar si ptr o secunda acea fericire. Dar nu putea. Nu putea pentru ca Amaliei nu ii placea atentia. Nu ii placea atentia celor din jur, sau mai bine spus nu ii placea sa atraga atentia celor din jur. Daca s-ar putea ar prefera sa treaca pe langa toti cei din jur fara sa fie observata. Si Daniel stia asta. Si nu vroia sa o supere. Acum dupa momentul greu peste care au trecut. Chiar bucurosi, amandoi, radiin, niciunul mai mult decat celalalt, tot exista o tacere. O tacere pe care se gandi Daniel sa o sparga, intr-un astfel de moment nu e loc de tacere.
-Minunata zi! Aceasta zi a fost facuta pentru noi. O zi insorita, un cer senin, flori inflorite, pasarele ciripind.
-Da asa e. Nici macar nu ma mai deranjeaza masinile de pe strada, zgomotul produs de ele claxoanele. Poate doar poluarea. spune Amalia razand.
-Pe mine nici macar asta. Tu fiind aici langa mine esti ca o planta care transforma dioxidul de carbon in oxigen, esti, oxigenul meu.
-Si pe mine ma bucura foarte mult ca esti aici langa mine si ca te tin de mana, ca te sarut cand vreau eu. spune asta sarutandu-l. Si de cate ori vreau eu. si il saruta iar si iar. Dar pe mine tot ma deranejaza poluarea. iar apoi incep amandoi sa rada cu gura pana la urechi.
Luminandu-se la fata mai mult decat era Daniel spune:
-Hai sa mergem sa facem o plimbare in Cismigiu, ca tot suntem aproape. Amintindu-si de inceputurile relatiei lor, cand era un ritual sa se plimbe prin Cismigiu cel putin o data la doua zile. Si daca vizitau mai rar Gradina Cismelelor, ritualul tot avea loc dar in alta locatie, alt parc sau chiar pe o carare de munte.
-O idee minunata! Chiar imi era dor de Gradina, de Gradina noastra.
Au mers in parc, s-au plimbat pe toate aleile, nu au ratat nici una. Iar acele alei care erau "ale lor" erau batute de ei chiar de doua ori, ca o ofranda pentru ca li sa ingaduit sa isi lase amintirile acolo si acum ca au revenit, sa ii umple de bucurie. S-au oprit pe malul lacului, el si-a dat geaca jos si a intinso pentru ea sa nu raceasca. Nu puteau rata un astfel de moment pentru ca in tinerete veneau aici pe furis. Era interzis sa stai pe iarba. Dar acum, nu. Au stat acolo ore in sir stateau si povesteau despre tot ce faceau ei la inceputurile relatiei lor si parca fiecare coltisor al parcului, fiecare bancuta, fiecare fir de iarba, are o poveste impletita cu a lor. Daniel isi facuse timp sa ii observe pe cei din jurul lor, care se uitau la ei. Si isi spunea in sinea sa: -Sunt gelosi, sunt gelosi, ptr ca Amalia este o femeie frumoasa, o femeie frumoasa si desteapta.Sunt gelosi pentru ca suntem fericiti. Ca am trecut cu bine peste un obstacol al vietii. Se ridica in picioare, se uita imprejurul lui, la toti cei care stateau si priveau, simtind toate acele priviri atintite asupra lui urland.
-Sunteti gelosi. Sunt gelosi iubita. spune intorcandu-se catre ea. Dar ea ... nu ii raspundea.

Pentru Capitolul 6 click aici!

Pentru comentarii mai jos!